Francezii de la MGI Coutier vor construi o fabrică de componente auto de 5,5 mil. euro la Timişoara

Compania franceză MGI Coutier va construi o fabrică de componente auto în localitatea Ghiroda, de lângă Timişoara, aceasta urmând să fie inaugurată la sfârşitul lunii octombrie, în urma unei investiţii de peste 5,5 milioane de euro, informează MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 04 apr. 2012, 12:31
Francezii de la MGI Coutier vor construi o fabrică de componente auto de 5,5 mil. euro la Timişoara

Potrivit directorului de filială MGI Coutier, Franck Clement, investiţia de la Ghiroda se realizează pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi şi se ridică la aproximativ 5,5 milioane de euro, la care se adaugă dotările.

„Este vorba despre o fabrică de componente auto, în principal pentru grupul Dacia-Renault. Componentele auto sunt din plastic, în mare parte, plus inserţiile necesare. Vorbim de pedale, mânere de uşi sau de schimbător de viteză, tuburi de cabluri, spălătoare de parbriz şi altele”, a declarat Clement, la lansarea lucrărilor de construcţie.

MGI Goutier are deja la Timişoara o fabrică de componente auto în care lucrează aproximativ 300 de angajaţi, însă hala în care aceasta funcţionează este închiriată de la grupul Bega Tehnomet.

Clement a spus că se intenţionează transferarea liniilor de producţie în noua locaţie care se construieşte lângă Timişoara şi unde se vor mai crea, în plus, 50 de locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Taxele nu vor creşte anul viitor. Ce spune şeful PSD despre pensii şi taxarea muncii
Grindeanu: Taxele nu vor creşte anul viitor. Ce spune şeful PSD despre pensii şi taxarea muncii
Taxele nu vor creşte anul viitor, pensiile trebuie indexate conform legii, iar taxarea muncii ar trebui redusă, a declarat, miercuri seară, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN....
Grindeanu: Cred că vor fi surprize extrem de neplăcute la PNNR; din 6,4 miliarde, sunt în pericol jumătate
Grindeanu: Cred că vor fi surprize extrem de neplăcute la PNNR; din 6,4 miliarde, sunt în pericol jumătate
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că jumătate din cei 6,4 miliarde de euro care ar trebui încasaţi din PNRR ...
Adevărul pensiilor din MAI: o treime dintre beneficiari iau între 1.501 si 5.000 lei net – 36.000 de oameni. Peste o treime dintre ei iau între 5.001 lei şi 7.000 lei pensie de serviciu – exclusiv
Adevărul pensiilor din MAI: o treime dintre beneficiari iau între 1.501 si 5.000 lei net – 36.000 de oameni. Peste ...
Aproape 38% dintre beneficiarii de pensie de serviciu din MAI, adică aproape 41.000 de oameni, au încasat pensie netă ...
Dispare cel mai cunoscut credit bancar din România? O singură bancă mai dă împrumuturi de consum în euro, vedeta anilor de boom. Avertisment pentru cei cu rate în euro
Dispare cel mai cunoscut credit bancar din România? O singură bancă mai dă împrumuturi de consum în euro, vedeta anilor ...
O singură bancă mai dă împrumuturi de consum în euro, deși acest produs, mai cunoscut drept credit de nevoi personale ...