Luni negocierile pentru achiziţionarea soft-ului pentru localele din 10 iunie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, miercuri, că şase firme au depus oferte pentru programul informatic ce va fi folosit la numărarea voturilor la alegerile locale, urmând ca negocierile să înceapă luni cu operatorii calificaţi.
Economica.net - mie, 04 apr. 2012, 13:14

Conform unui comunicat AEP remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, dintre cei şase operatori economici cărora le-a transmis invitaţii de participare, şi-au depus ofertele patru operatori, respectiv: Asocierea formată din S.C. Siveco România SA şi S.C. Asseco SEE SRL, SC Romsys, Teamnet Internaţional SA.

AEP precizează că Romsys a fost descalificată deoarece nu a respectat condiţiile referitoare la garanţia de participare, prevăzute în articolul 33 din HG 925/2006.

Potrivit sursei citate, negocierile cu firmele calificate vor începe luni, fiind vorba despre contractul pentru programul informatic pentru numărarea şi centralizarea voturilor exprimate la alegerile locale din 10 iunie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...