Legea asistenţei sociale, adoptată cel mai târziu săptămâna viitoare

Deputaţii din Comisia de muncă trebuie să depună raportul la proiectul Legii privind asistenţa socială până în 14 noiembrie, pentru ca legea să intre cât mai repede în plenul Camerei, a declarat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor. Legea  va fi adoptată de Camera Deputaţilor cel mai târziu săptămâna viitoare, a declarat  vicepreşedintele Camerei, Ioan Oltean, potrivit Mediafax.
Economica.net - mar, 08 nov. 2011, 10:44

Niculae Mircovici a declarat că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit că deputaţii pot depune până în 11 noiembrie amendamentele la proiectul Legii privind asistenţa socială, urmând ca membrii Comisiei de muncă să elaboreze raportul până în 14 noiembrie.

Mircovici a mai spus că este necesar ca legea să fie adoptată cât mai repede de Camera Deputaţilor, pentru ca Parlamentul să analizeze apoi proiectul bugetului de stat pe anul 2012.

Proiectul legii asistenţei sociale a trecut luni de Senat prin adoptare tacită, termenul până la care Senatul îşi putea exprima un vot asupra acestui proiect, 3 noiembrie, fiind depăşit.

Neînţelegerile dintre senatorii Puterii şi cei ai Opoziţiei privind amendamentele şi forma în care legea ar trebui transmisă Camerei Deputaţilor au reuşit să blocheze lucrările plenului Senatului mai bine de patru săptămâni.

Proiectul legii asistenţei sociale a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului de 12 ori.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc prețul și la 6.000 de euro uncia
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc ...
După o perioadă agitată și pe fondul turbulențelor, aurul și-a reluat încet-încet creșterea.  De la 5.400 de dolari uncia la Goldmae Sachs, cotațiile aurului urcâ până la 7.200 de......
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au fost semnalate de nave comerciale. Scafandrii au recuperrat fragmente de drone
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au ...
Ministerul Apărării anunţă, duminică seară, că mai multe obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite ...
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile ...
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...