Francul elveţian s-a apreciat prima dată peste pragul stabilit de banca Elveţiei în septembrie

Francul elveţian s-a apreciat joi, în contextul crizei din zona euro, iar cursul a scăzut la 1,199 franci pe euro, pentru prima dată sub pragul de 1,2 franci pentru moneda europeană impus de banca centrală a Elveţiei la începutul lunii septembrie.
Economica.net - J, 05 apr. 2012, 11:42
Francul elveţian s-a apreciat prima dată peste pragul stabilit de banca Elveţiei în septembrie

Banca centrală a anunţat oficial un prag limită pentru franc, după ce aprecierea acestuia până aproape de paritate cu euro a afectat puternic exporturile. Investitorii îşi cresc expunerea în franci în perioade de volatilitate, moneda statului elveţian fiind considerată unul dintre plasamentele sigure.

Moneda Elveţiei s-a apreciat joi pentru a doua zi consecutiv, în contextul temerilor că se agravează criza din zona euro, după ce obligaţiunile Spaniei şi Franţei au scăzut.

Un purtător de cuvânt al băncii centrale a refuzat să comenteze.

Francul a revenit ulterior peste nivelul de 1,2 franci pe euro.

„Ne aşteptam de ceva timp ca pragul impus de bancă să nu reziste, având în vedere reluarea temerilor legate de criza din zona euro. Pe termen scurt, banca centrală ar putea fi nevoită să intervină, dar dacă această politică va continua să funcţioneze rămâne de văzut”, a declarat Hans-Guenter Redeker, analist la Morgan Stanley Londra.

Unul din membrii conducerii băncii Elveţiei, Jean-Pierre Danthine, a declarat miercuri în cotidianul Tribune de Geneve că banca centrală consideră încă francul „supraevaluat”.

Te-ar mai putea interesa și
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, brandul Praktiker dispare treptat din Grecia, unde magazinele rețelei......
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane de euro
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane ...
Încă un portofoliu de spații logistice este scos la vânzare. China Investment Corporation (CIC), al treilea cel mai mare ...
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
Un grup de drone a fost detectat de radarele MApN în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Insulei Şerpilor, una ...