RHS Company şi-a reluat activitatea, după trei săptămâni în care a avut conturile blocate de ANAF

RHS Company şi-a reluat colaborarea cu toţi partenerii, după o perioadă de trei săptămâni în care operaţiunile distribuitorului IT au fost blocate, în urma unei decizii ANAF de poprire a conturilor companiei, motivată de suspiciuni de fraudă de 97 milioane de lei prin neplata TVA.
Economica.net - vin, 06 apr. 2012, 11:58
RHS Company şi-a reluat activitatea, după trei săptămâni în care a avut conturile blocate de ANAF

„Măsurile asiguratorii au fost dispuse de ANAF pentru efectuarea unor controale, concluziile acestora fiind contestate în instanţă de către RHS. Procedura de insolvenţă iniţiată la cererea companiei a intrat în aplicare miercuri, 4 aprilie, prin emiterea certificatului de grefă. În consecinţă, toate restricţiile aplicate conturilor şi operaţiunilor financiare ale RHS au fost ridicate, compania reluându-şi în totalitate funcţiile în industria distribuţiei de componente, accesorii şi sisteme IT”, se arată într-un comunicat al RHS.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis, la 9 martie, o decizie de instituire a unor măsuri asiguratorii în urma unor verificări prin care s-a constat că RHS Company şi Romsoft au achiziţionat prin intermediul Star Soft şi Nord Star Soft servicii de furnizare date, prelucrare informaţii pentru monitorizarea GPS a autovechiculelor în sumă de 550 milioane de lei (130 milioane de euro) de la o firmă „fantomă”, Twin Impex SRL.

TVA-ul aferent acestor facturi şi dedus fiscal este de 97 milioane de lei. RHS a contestat la Judecătoria Sector 3 măsura asiguratorie instituită de ANAF, se spunea într-un comunicat al casei de avocatură Borza şi Asociaţii, dat publicităţii la 2 aprilie.

„A fost un moment dificil nu doar pentru noi, ci pentru întreaga piaţă de IT care ar fi putut fi puternic destabilizată de întreruperea fluxului de distribuţie, însă am reuşit să găsim în timp util cea mai bună soluţie pentru reluarea activităţii. Mă refer la procesul de insolvenţă, care, în cazul nostru are doar conotaţii pozitive pentru că ne-a oferit singura cale de a ne reactiva conturile şi implicit, de a ne relua toate activităţile”, a declarat directorul general al RHS Company, Dragoş Popescu.

În privinţa controlului dispus de ANAF referitor la deducerea fiscală a TVA-ului pentru tranzacţiile comerciale cu Romsoft, RHS îşi menţine „atitudinea deschisă” faţă de instituţiile abilitate să deruleze aceaste operaţiuni, punându-le la dispoziţie toate documentele care atestă corectitudinea tranzacţiilor efectuate.

„De altfel, toate tranzacţiile companiei sunt auditate şi aprobate de cele mai renumite firme de audit la nivel mondial. În paralel, RHS a cerut expertiză judiciară şi a iniţiat demersurile legale pentru prezentarea în instanţă a probelor care demonstrează că suspiciunile ridicate de ANAF sunt nefondate. Din păcate, prima înfăţişare a fost amânată, ca urmare a ridicării de catre ANAF a excepţiei de necompetenţă materială a Judecătoriei Sectorului 3, unde a fost depusă contestaţia”, se mai spune îm comunicatul RHS.

Popescu susţine că RHS a acţionat legal şi de bună credinţă atât în relaţiile comerciale cât şi în raporturile cu statul.

„Toate documentele care atestă acest lucru există şi facem tot posibilul pentru a le prezenta cât mai repede. Sprijinim ancheta cu toate resursele, pentru a clarifica poziţia şi a detensiona cât mai rapid piaţa, cu atât mai mult cu cât această tensionare este indusă artificial şi fără baze reale”, a spus Popescu.

Înfiinţată în 1999, RHS Company este unul dintre cei mai importanţi distribuitori locali de componente, accesorii şi sisteme IT, cu filiale în Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Bacău, Galaţi, Suceava, Braşov, Ploieşti, Iaşi şi Craiova şi reprezentanţe în Olanda, Macedonia, Serbia şi Bulgaria.

Controlată de omul de afaceri Dragoş Popescu, compania a înregistrat afaceri de peste 80 milioane de euro şi un profit de 1,3 milioane de euro în 2011.

Pentru acest an, RHS are ca obiectiv o creştere de 30% a afacerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...