Licitaţii trucate la Drumuri. Consiliul Concurenţei anchetează regii asfaltului

Consiliul Concurenţei a declanşat trei investigaţii privind  posibile înţelegeri între companii de a participa cu oferte trucate la licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Teleorman, Consiliul Judeţean Ilfov şi de  Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Craiova (D.R.D.P. Craiova) pentru atribuirea unor contracte de reabilitare, modernizare şi de lucrări  şi servicii de întreţinere a drumurilor, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Economica.net - mar, 10 apr. 2012, 07:32
Licitaţii trucate la Drumuri. Consiliul Concurenţei anchetează regii asfaltului

Prima investigaţie se referă o posibilă înţelegere între 14 companii de a participa cu oferte trucate, individuale şi în asociere, la două licitaţii organizate de Consiliul Judeţean Teleorman în perioada 2009-2010 pentru atribuirea unor contracte de reabilitare a drumurilor. Cele două licitaţii au fost câştigate de S.C. Tel Drum S.A, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de aproximativ 137,6 milioane lei, fără T.V.A (aproximativ 32 milioane euro). Sursa de finanţare a lucrărilor a fost Fondul European pentru Dezvoltare Regională, bugetul de stat şi bugetul Consiliului Judeţean Teleorman.

Cea de a doua investigaţie priveşte o posibilă înţelegere între 7 companii de a participa cu oferte trucate la trei licitaţii organizate de Consiliul Judeţean Ilfov în perioada 2009-2010 pentru atribuirea unor contracte de lucrări de modernizare a drumurilor. Două licitaţii au fost câştigate de S.C. Tehnologica Radion S.R.L, iar a treia de  S.C. Apolodor Comimpex S.R.L, valoarea totală a contractelor încheiate de Consiliul Judeţean Ilfov cu companiile câştigătoare ale licitaţiilor fiind de aproximativ 183,5 milioane lei, fără T.V.A (aproximativ 42,6 milioane euro). Sursa de finanţare a lucrărilor a fost din fonduri structurale – POR Axa 2 şi bugetul Consiliului Judeţean Ilfov.

În ceea ce priveşte cea de a treia investigaţie, Consiliul Concurenţei deţine indicii că 10 companii s-au înţeles să participe cu oferte formale la licitaţiile organizate în anul 2008 de Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Craiova (D.R.D.P. Craiova) din cadrul  C.N.A.D.N.R., pentru  atribuirea „Acordului cadru pentru lucrări şi servicii de întreţinere multianuală iarnă-vară 2008-2011”, astfel încât, simulând concurenţa, contractele să fie adjudecate prin rotaţie. Astfel, au fost organizate trei licitaţii, care au fost adjudecate de S.C. Colas Drumuri S.R.L, S.C. Gecor S.R.L, S.C. General Trust Argeş S.R.L. Valoarea totală a contractelor încheiate a fost de 499,1 milioane lei (aproximativ 114,2 milioane euro), iar sursa de finanţare a reprezentat-o bugetul de stat.

Comapaniile implicate şi la care s-au efectuat inspecţii sunt:  S.C. Alpine BAU GmbH Austria, S.C. LENA Engenharia E Construcoes S.A. Portugalia, S.C. Artera Blue S.R.L., S.C. Shapir Structures 1991 LTD Israel, S.C. PA&CO Internaţional S.R.L., S.C. Tel Drum S.A., S.C. Euro Construct Trading 98 S.R.L., S.C. Euroconstruct S.A., S.C. Topavedi Construcţii S.R.L., S.C. Vectra Service S.R.L., S.C. Argecom S.A., S.C. Hidro Olt S.R.L., S.C. Eurovia Construct Internaţional S.A., S.C. General Trust Argeş S.R.L, S.C. Delta Antrepriză De Construcţii Şi Montaj 93 S.R.L, S.C. Tehnologica Radion S.R.L., S.C. Dimar S.R.L., S.C. Apolodor Comimpex S.R.L., S.C. Colas Drumuri S.R.L., S.C. Confort S.A., S.C. Pas Trans Company S.R.L, S.C. Gecor S.R.L., S.C. Romstrade S.R.L, STRABAG AG Austria Sucursala Bucureşti România.

 “Menţionăm că unele companii sunt implicate chiar şi în două investigaţii din cele trei declanşate de Consiliul Concurenţei.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri” se arată în comunicatul instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații voalate către ANRE, care va dezbate noul regulament de racordare la rețea
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații ...
Cancelaria prim-ministrului a trimis către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o serie de propuneri în cadrul dezbaterii publice privind modificarea regulilor......
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de ...
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul Mijlociu nu se oprește
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că urmează vremuri ...
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei şi Finanţelor au lansat procedura de preselectare a unui lider de consorţiu în vederea implementării ...