Bursa a scăzut cu 0,19% în prima parte a zilei, într-o piaţă liniştită şi cu rulaj redus

 Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,19% în prima parte a şedinţei de marţi, într-o piaţă în care cotaţiile unor acţiuni au trecut de câteva ori pe creştere uşoară şi au dus pentru scurt timp indicii pe verde, însă volumele de tranzacţionare au rămas reduse.
Economica.net - mar, 10 apr. 2012, 10:57
Bursa a scăzut cu 0,19% în prima parte a zilei, într-o piaţă liniştită şi cu rulaj redus

Piaţa a deschis ziua pe scădere uşoară, menţinându-se pe linia descendentă din precedentele de cinci şedinţe, în care a coborât cumulat cu aproape 2,8%. După ora 11:30, piaţa a început să recupereze corecţia uşoară şi a trecut pe verde.

Printre acţiunile care au readus piaţa pe verde s-au numărat SIF-urile, Transgaz (TGN), Banca Transilvania (TLV) şi Azomureş (AZO), însă recuperarea a venit în cadrul unor transferuri cu volume reduse.

La ora 13:12, atât indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, cât şi indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, erau în stagnare.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în creştere cu 0,37%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a avansat cu 0,15%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 6,9 milioane lei (1,5 milioane euro), valoare cu 53% peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 4,5 milioane lei (1 milion de euro).

Titlurile Fondului Proprietatea şi SIF Transilvania au rămas cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 2,4 milioane lei şi, respectiv, 1,4 milioane lei. Acţiunile FP au scăzut cu 0,78%, la 0,57 lei, iar cea mai recentă tranzacţie cu titlurile a fost realizată la 0,6825 lei, cotaţie cu 0,15% peste închiderea de luni.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1%, după o scurtă vacanţă de patru zile pentru sărbătoarea Paştelui catolic. Pieţele reacţionează, astfel, la datele sub aşteptări despre piaţa muncii din SUA, anunţate la finele săptămânii trecute.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa prin intermediul parteneriatelor cu alţi producători auto, ceea ce îi va permite să utilizeze fabricile existente, au declarat o serie de......
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Confruntaţi cu o insecuritate în creştere, peruanii merg la urne duminică pentru a-şi alege preşedintele dintr-un număr ...
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Un accident feroviar s-a produs duminică, în jurul orei 12:52, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanţa, ...
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă pe piață
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 6% în primul trimestru din 2026, pe fondul cererii slabe și al crizei ...