Bursele europene au deschis miercuri în urcare uşoară, datorită acţiunilor bancare şi miniere

Bursele europene au deschis miercuri în urcare uşoară, recuperând o parte din pierderile semnificative din şedinţa anterioară, datorită aprecierii acţiunilor din sectorul bancar şi industria minieră, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 11 apr. 2012, 08:10
Bursele europene au deschis miercuri în urcare uşoară, datorită acţiunilor bancare şi miniere

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,4% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a închis marţi în scădere cu 2,5%, la cel mai redus nivel de la mijlocul lunii ianuarie.
FTSEurofirst 300 s-a retras cu aproximativ 7% de la maximul ultimelor 8 luni, atins în luna martie, şi afişează un avans de 2,9% faţă de începutul anului.

Încrederea din pieţe a fost afectată sever marţi de revenirea problemelor de finanţare ale Spaniei în prim plan, care s-au adăugat temerilor privind deteriorarea perspectivelor economiei mondiale.

În Asia, indicele MSCI al pieţelor emergente din afara Japoniei a coborât miercuri cu 0,8%, la minimul ultimelor 10 săptămâni, investitorii reducându-şi expunerea pe fondul reaprinderii temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis miercuri în stagnare tot cu 0,8%, revenind uşor pe finalul şedinţei după ce a atins minimul ultimelor două luni, în retragere cu 1%.

Bursa de la New York a închis marţi în scădere, indicele S&P 500 înregistrând o pierdere de 1,7%, cea mai abruptă din ultimele patru luni, după datele dezamăgitoare de vineri privind piaţa muncii din SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...