Putin vrea mai mulţi ruşi: Demografia va fi o prioritate a noului meu mandat

Premierul rus, Vladimir Putin, a făcut apel miercuri la o "revenire la valorile de bază" pentru depăşirea crizei demografice din Rusia, subliniind că aceasta va fi o mare prioritate a noului său mandat de preşedinte, relatează AFP.
Economica.net - mie, 11 apr. 2012, 12:38
Putin vrea mai mulţi ruşi: Demografia va fi o prioritate a noului meu mandat

Putin, care va fi învestit în funcţia de preşedinte la 7 mai, a promis că primul său decret va constitui o „foaie de parcurs” pentru a-şi pune în aplicare promisiunile electorale, în primul rând cea privind lupta împotriva declinului demografic.

„Trebuie să înţelegem că ne confruntăm cu o provocare serioasă: ecoul demografic al anilor ’90, când ţara a cunoscut cea mai puternică scădere a natalităţii”, a declarat el, prezentând bilanţul activităţii pe 2011 a Guvernului său, în faţa deputaţilor ruşi.

„O familie numeroasă, puternică, prosperă, iată pe ce trebuie să se concentreze eforturile statului, ale societăţii, ale organizaţiilor religioase, instrucţiei naţionale şi culturii”, a subliniat Putin, făcând apel la o revenire la „relaţiile tradiţionale” şi la „valorile morale de bază”.

Liderul rus, aflat la putere din 2000, a afirmat că sub conducerea sa au fost înregistrate deja mari progrese, revendicând 143 de milioane de locuitori (faţă de 142 de milioane în 2010), o creştere a numărului de familii cu doi copii (cu 45 la sută mai multe) şi cu trei sau mai mulţi copii (cu 62 la sută mai multe) în cinci ani.

Conform Agenţiei federale de statistică, Rusia ar trebui să înregistreze o puternică scădere a populaţiei în următorii 20 de ani. Este vorba despre o consecinţă a scăderii natalităţii în anii ’90, care se va traduce printr-o scădere a numărului de ruşi aflaţi la vârsta la care pot face copii.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...