Rusia a decis menţinerea în permanenţă a unor nave militare în largul coastelor Siriei

Rusia, principalul aliat al Siriei, a decis menţinerea în permanenţă a unor nave militare în largul Siriei, anunţă un oficial de rang înalt citat de RIA Novosti, relatează AFP.
Economica.net - vin, 13 apr. 2012, 13:10
Rusia a decis menţinerea în permanenţă a unor nave militare în largul coastelor Siriei

„A fost luată decizia menţinerii în permanenţă a unor nave militare ruse în largul Siriei”, declară sursa citată, care a preferat să păstreze anonimatul.

În prezent, în acea zonă se află fregata Smetlivi, aparţinând Flotei ruse de la Marea Neagră, iar în luna mai vor fi trimise şi alte nave militare.

Sursa citată nu a precizat care este misiunea navelor militare.

Rusia, care dispune de o bază navală în portul sirian Tartous, a blocat până acum toate proiectele de rezoluţie ONU care condamnau acţiunile de reprimare din Siria.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
Ministerul Finanţelor prelungeşte reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de......
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România.
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...