Kim Jong-Un: Putem învinge orice inamic. Coreea de Nord nu mai poate fi ameninţată cu arme nucleare

Noul lider nord-coreean, Kim Jong-Un, a declarat, în primul discurs adresat naţiunii, că statul nord-coreean nu va mai putea fi ameninţat niciodată cu arme atomice, informează AFP.
Economica.net - lun, 16 apr. 2012, 05:21
Kim Jong-Un: Putem învinge orice inamic. Coreea de Nord nu mai poate fi ameninţată cu arme nucleare

Occidentul suspectează că regimul nord-coreean deţine mai multe arme nucleare şi efectuează frecvent teste atomice şi balistice.

„Superioritatea militară şi tehnologică nu mai este doar în mâinile imperialiştilor. Vremurile în care inamicii ne ameninţau şi ne şantajau cu bombe atomice au trecut de mult”, a declarat noul lider de la Phenian, sugerând că ţara sa deţine arme nucleare.

„Nicio ţară nu ne poate ataca”, a continuat el, în prezenţa unor oficali de rang înalt din cadrul armatei şi partidului unic.

Kim Jong-Un a reamintit că istoria Coreei de Nord a început „cu doar două pistoale”.

„Dar am acumulat destulă experienţă, iar acum putem învinge orice inamic”, a subliniat liderul stalinist.

Kim Jong-Un nu a ratat ocazia de a-i omagia pe bunicul său, Kim Il-Sung, fondatorul Coreei de Nord în 1948, şi pe tatăl său, Kim Jong-Il. „Prezint cele mai curate gânduri de respect marilor tovarăşi Kim Il-Sung şi Kim Jong-Il”, a subliniat noul lider, în aplauzele publicului. Kim Jong-Un i-a succedat în funcţie tatălui său în decembrie 2011.

„În drum spre victoria finală!”, a încheiat el, în faţa miilor de militari care participau la paradă.

Parada s-a încheiat prin prezentarea rachetelor nord-coreene de tip Styx (sol-mare), SA2, SA3 şi SA5 (sol-aer), precum şi Scud (Hwasong).

Armata a prezentat şi racheta Nodong, o versiune Scud modernizată, care are o rază de acţiune de 900 de kilometri, precum şi rachete de tip Musudan, cu o rază de acţiune de 2.500 de kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...