Berlusconi va demisiona după aprobarea măsurilor promise Uniunii Europene

Silvio Berlusconi va demisiona după adoptarea măsurilor de relansare economică promise Uniunii Europene, informează presa italiană.
Economica.net - mar, 08 nov. 2011, 19:08

Potrivit Corriere della Sera, Silvio Berlusconi l-a informat pe preşedintele Giorgio Napolitano, marţi seara, că va demisiona, imediat după ce a pierdut majoritatea în Camera Deputaţilor.

„Dacă va fi adoptat planul de relansare financiară, voi demisiona”, i-a spus Silvio Berlusconi lui Giorgio Napolitano în cursul întrevederii de marţi seara.

Informaţia a fost confirmată de Preşedinţia Italiei. „Premierul i-a transmis preşedintelui că este conştient de implicaţile rezultatului votului din Cameră; însă, în acelaşi timp, a exprimat preocupare în legătură cu necesitatea oferirii unor răspunsuri punctuale partenerilor europeni, prin aprobarea legii privind stabilitatea financiară (…) Imediat după ce va fi adoptat acest plan, premierul îi va prezenta demisia sa preşedintelui”, precizează Preşedinţia Italiei.

Premierul italian Silvio Berlusconi a câştigat marţi votul din Parlament asupra cheltuielilor pe 2010, dar a pierdut majoritatea în Parlament.

Votul asupra revizuirii bugetului Italiei a trecut cu 308 voturi pentru, contra 321 de absenţe, potrivit BBC. Majoritatea de care avea nevoie Berlusconi era de 316 voturi. Opoziţia, deşi prezentă in sală, s-a abţinut de la vot pentru a pune în evidenţă cât de strânsă este majoritatea guvernului.

Numele vehiculat pentru un posibil înlocuitor al premierului italian este Angelino Alfano, fost ministru al Justiţiei.

UPDATE: Premierul italian, Silvio Berlusconi, a explicat marţi seara că a decis să demisioneze după adoptarea măsurilor economice promise Uniunii Europene, deoarece „important e să faci ce este bine pentru ţară”.

„Trebuie să ne preocupe situaţia italiană, ceea ce se întâmplă pe pieţe, faptul că pieţele nu cred că Italia este capabilă sau are intenţia de a aproba aceste măsuri pe care Europa le-a cerut”, a declarat Berlusconi, într-un apel telefonic la unul dintre posturile sale de televiziune.

Te-ar mai putea interesa și
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire a piloților. Deși România e cea mai mare piață a Wizz Air
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire ...
Compania aeriană Wizz Air s-a uitat și la România pentru deschiderea unui nou centru de instruire a piloților, însă decizia a fost deja luată în favoarea Poloniei. ...
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc prețul și la 6.000 de euro uncia
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc ...
După o perioadă agitată și pe fondul turbulențelor, aurul și-a reluat încet-încet creșterea.  De la 5.400 de dolari ...
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au fost semnalate de nave comerciale. Scafandrii au recuperrat fragmente de drone
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au ...
Ministerul Apărării anunţă, duminică seară, că mai multe obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite ...
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile ...