Un fost manager Wienerberger România a preluat franciza Coffee-Bike

Daniel Căţănaş, fost manager al subsdiarei din România a producătorului austriac de cărămizi Wienerberger, a achiziţionat licenţa de franciză pentru firma germană de cafenele mobile Coffee-Bike.
Economica.net - J, 19 apr. 2012, 14:28
Un fost manager Wienerberger România a preluat franciza Coffee-Bike

Prin acest sistem de vânzare, care include o bicicletă cu trei roţi, realizată la comandă, se comercializează în principal cafea, dar şi alte produse, precum sucuri naturale, prăjituri sau ceaiuri.

„În acest moment avem o bicicletă, care se poate folosi atât indoor cât şi outdoor. Zonele cele mai bune sunt cele publice, care aparţin primăriei şi pentru care avem nevoie de autorizaţii de vânzare. Urmează să aducem alte două biciclete în maxim o lună, iar până la jumătatea anului vor fi patru”, a declarat Căţănaş pentru MEDIAFAX.

El a afirmat că suma plătită pentru prima bicicletă şi licenţa de franciză a fost de sub 20.000 euro.
După o primă etapă de test într-un mall din Bucureşti, Căţănaş intenţionează să se extindă din luna mai în mai multe locaţii din Bucureşti.

Un alt segment de dezvoltare este cel al evenimentelor de tip târguri, expoziţii, festivaluri şi concerte, cât şi a celor de tip business, pentru care au fost iniţiate discuţii cu organizatorii care doresc să închirieze Coffee-Bikes, a spus Căţănaş.

„Oamenii sunt mulţumiţi, pentru că au parte de un concept nou, care vine să pună în lumină acest act comercial sub o altă formă”, a spus el. Preţul cafelei va fi situat între 6 şi 8 lei, potrivit sursei citate.

Căţănaş, unul dintre cei mai experimentaţi manageri din industria locală a producţiei de materiale de construcţii, a lucrat pentru Wienerberger România de la intrarea grupului austriac pe piaţa locală, în 1997. La începutul anului în curs, Căţănaş a fost înlocuit de Corneliu Fecioru în Consiliul de Administraţie Wienerberger Sisteme de Cărămizi.

Grupul austriac este lider mondial în domeniul producţiei de cărămizi.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...