Ford Craiova dă afară 250 de angajaţi. Salarii compensatorii pentru doi ani

Ford a anunţat că 250 de angajaţi care se află în prag de pensionare vor fi daţi afară până la sfârşitul lunii aprilie, scre Gazeta de Sud. Asta după ce amerricanii au anunţat că angajează 500 de persoane
Economica.net - vin, 20 apr. 2012, 10:22
Ford Craiova dă afară 250 de angajaţi. Salarii compensatorii pentru doi ani

De la începutul lunii se trec pe liste persoanele care pot să iasă la pensie anticipată parţial, adică acelea care îndeplinesc condiţiile impuse de noua lege a pensiilor, în sensul că trebuie să aibă stagiu complet de cotizare de peste 28 de ani – în cazul femeilor – şi de peste 33 de ani – în cazul bărbaţilor.

În plus, conform noii legi a pensiilor, persoanele care doresc să se pensioneze anticipat parţial trebuie să fi împlinit anumite vârste, pentru a putea beneficia de pensie. Curios este că s-au găsit repede voluntari care să se ofere să plece din Ford. Potrivit unor surse din interiorul fabricii, angajaţii se trec singuri pe listele de disponibilizări, până la această dată înscriindu-se în jur de 120-140 de persoane care îşi doresc să iasă la pensie înainte de termenul legal. Citeşte mai mult pe Gazeta de Sud.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...