Ministrul Turismului vrea supraimpozitarea activelor turistice nefolosite

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a vizitat sâmbătă mai multe plaje şi hoteluri de pe litoral, dat fiind că peeste o săptămână se deschide oficial sezonul turistic.
Economica.net - S, 21 apr. 2012, 12:01
Ministrul Turismului vrea supraimpozitarea activelor turistice nefolosite

Ministrul Cristian Petrescu a spus că toate construcţiile ilegale de pe plajă trebuie demolate, iar hotelierii ar trebui determinaţi să valorifice potenţialul activelor pe care le deţin.”Orice construcţie care nu respectă distanţa de amplasare faţă de plajă trebuie pusă în legalitate. De asemenea, studiem o iniţiativă de a supraimpozita activele turistice care nu sunt folosite, dar să vedem în ce măsură este constituţională o astfel de măsură” a spus ministrul.

Deschiderea sezonului estival va avea loc pe 28 aprilie, iar cu această ocazie turiştii aflaţi pe litoral vor avea parte de „numeroase surprize”, după cum a promis ministrul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Criză la o mare fabrică românească. Sindicatul IAR Ghimbav protestează împotriva creşterii de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie
Criză la o mare fabrică românească. Sindicatul IAR Ghimbav protestează împotriva creşterii de peste patru ori a indemnizaţiilor ...
Sindicatul IAR Ghimbav protesteză, luni, în semn de nemulţumire faţă de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA), în condiţiile în care......
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de la Glina la Afumați
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de ...
Pasajul DN3 peste A0 a fost dat în trafic, anunță luni dimineața secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. ...
Trei şocuri care au pus planeta pe roşu – Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok
Trei şocuri care au pus planeta pe roşu – Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok
Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume se reunesc săptămâna aceasta la Bangkok, ...
Imperiul UE contratacă la invazia mașinilor din China. Europa va limita importul de vehicule hibride chinezeşti timp de patru ani (Bloomberg)
Imperiul UE contratacă la invazia mașinilor din China. Europa va limita importul de vehicule hibride chinezeşti timp de ...
Uniunea Europeană va limita importul de vehicule hibride din China la 350.000 de unităţi pe an, măsură care ar putea ...