Armonia Mall Brăila, în faliment. Nu a atras niciun investitor la prima licitaţie de vânzare

Niciun investitor nu a fost interesat să participe la prima licitaţie de vânzare a mall-ului Armonia Brăila, în faliment, programată pentru joi, astfel că lichidatorul judiciar, Casa de Insolvenţă Transilvania, va organiza o altă licitaţie, pe 3 mai, pornind de la acelaşi preţ, 25 milioane euro.
Economica.net - lun, 23 apr. 2012, 06:41
Armonia Mall Brăila, în faliment. Nu a atras niciun investitor la prima licitaţie de vânzare

„Nu s-a înscris nimeni la prima licitaţie, deşi există investitori interesaţi de achiziţia activului. Vom organiza o nouă licitaţie pe 3 mai”, au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii lichidatorului judiciar.

Centrul comercial este dezvoltat de firma Red Project Three, din grupul Red, şi a intrat în faliment la sfârşitul anului trecut. Investiţia pentru dezvoltarea proiectului a fost de 45 milioane de euro, iar Volksbank are o expunere de circa 28 milioane de euro. Datoriile mall-ului se ridicau la 35 de milioane de euro, către 33 de creditori, potrivit raportului Casei de Insolvenţă Transilvania.

În cadrul licitaţiei sunt scoase la vânzare terenul de 197.554 metri pătraţi, mall-ul cu o suprafaţă închiriabilă de 29.500 de metri pătraţi, precum şi mai multe bunuri mobile (mobilier, birotică, sistem de încălzire ventilaţie, generator electric).

Potrivit anunţului iniţial de vânzare a mall-ului, în cazul în care nu se va realiza vânzarea din prima încercare vor mai fi organizate licitaţii pe 3 şi 17 mai, cu acelaşi preţ de pornire.

Mall-ul Armonia Brăila a fost inaugurat în luna noiembrie 2008, iar şapte luni mai târziu a fost închis. Centrul comercial a intrat în insolvenţă în noiembrie 2010, iar la sfârşitul anului trecut Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în faliment.

Armonia Mall are o suprafaţă totală de 41.850 metri pătraţi, structurată pe două etaje.

Acesta este cel de-al treilea mall din România care a intrat în faliment, după Tiago Mall Oradea (actualul Oradea Shopping City) şi City Mall din Bucureşti. Ambele au fost vândute prin intermediul CITR, primul cu 30,5 milioane de euro, iar al doilea cu 17,3 milioane de euro.

Red Project Three face parte din compania Red, controlată de fondurile de investiţii GED din Spania şi Warburg Pincus din Statele Unite ale Americii.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț pentru toți proprietarii din România! Amenzile pentru lipsa asigurării chiar se vor aplica. Poliția și IGSU intră în acțiune – PROIECT
Anunț pentru toți proprietarii din România! Amenzile pentru lipsa asigurării chiar se vor aplica. Poliția și IGSU intră ...
Partidul Social Democrat, prin fostul ministru Adrian Câciu, a inițiat un proiect de lege care aduce schimbări importante pentru toți proprietarii de locuințe din România. Poliția și IGSU......
Retailerul de fashion Miniprix revine cu profituri puternice. Cifra de afaceri se întoarce înainte de pandemie
Retailerul de fashion Miniprix revine cu profituri puternice. Cifra de afaceri se întoarce înainte de pandemie
Miniprix, unul dintre primii retaileri de fashion tip outlet din România, a generat anul trecut afaceri de numai 36,7 milioane ...
Ce afaceri a făcut anul trecut Zahăr Luduș, singura fabrica de zahăr controlată de antreprenori români
Ce afaceri a făcut anul trecut Zahăr Luduș, singura fabrica de zahăr controlată de antreprenori români
Fabrica de Zahăr Luduș, singurul jucător cu acționariat autohton de pe piața zahărului, a înregistrat anul trecut ...
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații voalate către ANRE, care va dezbate noul regulament de racordare la rețea
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații ...
Cancelaria prim-ministrului a trimis către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o serie ...