Sectorul bancar elveţian ar putea pierde 20.000 de slujbe în războiul economic cu UE şi SUA

Sectorul bancar din Elveţia va pierde în următorii ani 20.000 de locuri de muncă, 20% din total, din cauza "războiului economic" purtat de UE şi SUA împotriva ţării şi a celor mai mari două bănci din ţară, UBS şi Credit Suisse, a declarat şeful UBS, Sergio Ermotti.
Economica.net - lun, 23 apr. 2012, 06:58
Sectorul bancar elveţian ar putea pierde 20.000 de slujbe în războiul economic cu UE şi SUA

„Elveţia se află sub atac din 2008. Suntem blocaţi într-un război economic. Ideea este de a slăbi cele două mari bănci elveţiene, populare la nivel internaţional”, a spus Ermotti, referitor la măsurile altor state împotriva politicii secretului bancar, promovate de instituţiile de credit din Elveţia şi folosite în multe cazuri pentru evaziune fiscală.

Şeful UBS consideră că războiul economic va avea ca rezultat un declin al activelor administrate de băncile elveţiene, care trbuie să se adapteze prin reducerea costurilor, fuziuni şi achiziţii, potrivit publicaţiei locale SonntagsZeitung, citate de AFP.

„Mă aştept ca sectorul financiar elveţian să piardă circa 20% din locurile de muncă în anii următori, sau 20.000 de slujbe” , a spus el.

Elveţia încearcă să încheie cu unele ţări acorduri pentru taxarea evazioniştilor care au conturi în băncile elveţiene. Astfel de acorduri au fost semnate cu Germania, Marea Britanie şi Austria, dar negocierile sunt blocate cu Franţa, mai ales din cauza alegerilor prezidenţiale. Elveţia negociază un acord şi cu SUA, unde 11 bănci elveţiene au fost date în judecată pentru ajutarea clienţilor să evite plata de taxe.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...