Ungaria ia noi măsuri de reducere a deficitului bugetar, la presiunea UE

Ungaria a anunţat luni noi măsuri de reducere a deficitului bugetară pentru a evita pierderea unor fondurilor europene de dezvoltare de aproape jumătate de miliard de euro, însă deciziile ar putea fi o nouă lovitură dată creşterii economice, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 23 apr. 2012, 14:44
Ungaria ia noi măsuri de reducere a deficitului bugetar, la presiunea UE

Măsurile incluse în versiunea revizuită a planului de convergenţă înaintată Bruxelles-ului ar putea echivala cu 2,3% din PIB-ul anului viitor şi constau în noi taxe pe serviciile de telecomunicaţii şi tranzacţiile financiare, ca şi unele reduceri ale subvenţiilor pentru medicamente şi ale cheltuielilor ministerelor.

Premierul ungar Viktor Orban se află la Bruxelles în încercarea de a debloca negocierile pentru un nou program de asistenţă financiară.

Pe parcursul a doi ani de mandat, Orbam a reuşit să agite pieţele şi să îi îndepărteze pe liderii europeni, prin măsurile neortodoxe adoptate pentru evitarea austerităţii.

Ungaria are nevoie de un nou program preventiv de susţinere financiară din partea FMI şi UE, pentru a ţine sub control costurile împrumuturilor.

Miniştrii de Finanţe din UE au suspendat în martie accesul Ungariei la fonduri de circa 500 de miliarde de euro, din 2013, pentru că nu a reuşit să reducă deficitul bugetar la sub 3% din PIB. Ungaria poate evita acest blocaj dacă va lua măsuri de ajustare fiscală până în iunie.

Obiectivul noilor măsuri de austeritate este reducerea deficitului bugetar cu 155 miliarde de forinţi (689,86 milioane dolari) în acest an şi cu până la 665 miliarde de forinţi anul viitor, în funcţie de veniturile generate de taxa pe tranzacţiile financiare, pentru ca indicatorul să fie menţinut sub 3% din PIB.

În urma noilor măsuri de ajustare şi a scăderii exporturilor în zona euro, economia ungară va stagna în acest an, iar anul viitor va avansa, potrivit estimărilor, cu 1,6%.

Noua taxă pe tranzacţiile financiare, care ar putea fi de 0,1%, va fi aplicată tranzacţiilor corporate, de retail bancar şi poştale.

Taxa din telecomunicaţii va fi aplicată tuturor apelurilor telefonice şi mesajelor text. Guvernul a precizat că noile taxe fac parte din procesul de trecere de la taxarea veniturilor la taxarea consumului.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...