Euro 2012: Biletele pentru meciurile din Polonia, epuizate. Mai sunt 50.000 în Ucraina

Toate biletele pentru meciurile din Polonia din cadrul Campionatului European au fost vândute, însă pentru partidele ce vor avea loc în Ucraina mai sunt disponibile 50.000 de tichete, cu o lună şi jumătate înainte de începerea competiţiei coorganizate de cele două ţări, informează AFP.
Economica.net - mar, 24 apr. 2012, 06:08
Euro 2012: Biletele pentru meciurile din Polonia, epuizate. Mai sunt 50.000 în Ucraina

„În Polonia am vândut tot. În Ucraina mai avem aproximativ 50.000 de bilete. Este cunoscut faptul că în Polonia cererea a fost mai mare decât cea din Ucraina”, a declarat reprezentantul UEFA Pedro Correia, într-o conferinţă de presă la Varşovia.

Correia a precizat că faptul că mai sunt 50.000 de bilete disponibile nu este ceva alarmant, fiind vorba de o cifră destul de mică faţă de totalul de 1,4 milioane de la la început.

„De obicei noi avem ca obiectiv vinderea a 95 la sută din totalul biletelor, deoarece este aproape imposibil să vinzi sută la sută. Suntem în obiectiv. Cred că până acum s-au vândut 96 sau 97 la sută din bilete. În 2008, la Campionatul European din Elveţia şi Austria, am vândut aproximativ 60.000 de bilete în ultima clipă”, a precizat oficialul forului european.

Peste un milion de persoane sunt aşteptate la această primă ediţie de Campionat European desfăşurată, în perioada 8 iunie – 1 iulie, dincolo de fosta Cortină de Fier, ceea ce provoacă probleme legate de cazarea fanilor, în special în Ucraina, unde preţurile hotelurilor vor creşte foarte mult în timpul competiţiei.

Numeroşi suporteri au criticat această explozie a preţurilor. Preşedintele UEFA, Michel Platini, s-a plâns şi el, în 12 aprilie, că există „bandiţi şi escroci care vor să câştige mulţi bani cu ocazia acestei ediţii a Euro”.

Pe de altă parte, anumite oraşe, cum este şi Doneţk, sunt greu accesibile. Drept urmare, federaţia engleză a reuşit să vândă doar jumătate din cele 7.000 de bilete dispobinile pentru primul meci al Angliei în grupa D, cu Franţa, programat la 11 iunie.

„Sunt diverse motive ce pot explica faptul că mai sunt bilete disponibile, probabil situaţia economică din Europa, costul deplasării, al cazării….”, a adăugat Pedro Correia.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele......
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...