CE confirmă: Spania se cufundă într-o nouă recesiune

Vestea venită de la Bruxelles, prin intermediul Eurostat, potrivit căruia deficitul public al Spaniei a fost de 8,5% în 2011, iar ţara cade din nou în recesiune, este anunţată marţi de principalele cotidiene spaniole, însă este comentată diferit. Astfel, dacă cele cu vederi de stânga se rezumă la a prezenta cifrele şi faptele, cele apropiate dreptei politice arată spre fosta guvernare socialistă, pe care o consideră responsabilă pentru situaţia actuală a ţării.
Economica.net - mar, 24 apr. 2012, 08:28
CE confirmă: Spania se cufundă într-o nouă recesiune

Spania se cufundă în a doua recesiune din ultimii trei ani, iar scăderea economiei se accelerează cu fiecare trimestru, scrie cotidianul El Pais, pe baza datelor Eurostat, care arată că deficitul public a ajuns la 8,5% în 2011, şi că scăderea consumului, deşi s-a atenuat, continuă să înregistreze date negative. De asemenea, mai arată Eurostat, rata şomajului va atinge 24%, scrie Agerpres.

PSOE le cere oamenilor să iasă în stradă, când UE îi acreditează înşelăciunea, titrează cotidianul El Mundo, după ce unul dintre membrii marcanţi ai principalului partid din opoziţie, Elena Valenciano, le-a cerut familiilor să „se apere de guvern”, pentru că sunt „înşelate”. Pe de altă parte, mai notează acelaşi cotidian spaniol, secretarul general al partidului de la guvernare /Partidul Popular/, Maria Dolores de Cospedal, arată că „datele deficitului confirmă înşelăciunea guvernării anterioare” şi că „datele pe care executivul le-a trimis la Bruxelles erau reale”, acuzându-i pe socialişti drept responsabili de „cea mai proastă moştenire” lăsată unui nou guvern.

Europa confirmă înşelăciunea contabilă din partea PSOE, scrie în aceeaşi termeni şi cotidianul ABC, cu precizarea că actualul premier, Mariano Rajoy, a primit de la predecesorul său, Jose Luis Rodriguez Zapatero, un deficit de peste 26 de miliarde de euro. Cotidianul menţionat mai arată că dacă guvernarea anterioară ar fi respectat limitele de deficit impuse de Bruxelles (6% în 2011, n.r.) Spania ar fi avut acum mai puţin deficit decât Marea Britanie.

PSOE chiar a minţit în privinţa cifrei deficitului, anunţă cotidianul La Razon pe prima pagină a ediţiei tipărite de marţi, şi arată de asemenea că Bruxellesul confirmă faptul că deficitul înregistrat de Spania a fost de 8,5% din PIB în 2011, şi nu de 6%, aşa cum a spus guvernul socialist. Spania regresează, Rajoy accelerează, mai notează cotidianul spaniol, şi precizează că, pe fondul estimărilor de creştere negativă, premierul spaniol îşi va repeta angajamentul cu privire la respectarea obiectivului de deficit şi aplicarea reformelor.

Spania intră în a doua recesiune din ultimii 4 ani, PIB-ul a scăzut cu 0,4%, anunţă la rândul său cotidianul catalan El Periodico. Acesta informează de asemenea că Bruxellesul confirmă faptul că Spania a terminat anul 2011 cu o deviere bugetară de 8,5% din PIB, aşa cum anunţa guvernul conservator de la Madrid.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această achiziție face parte dintr-un plan de investiții de 15 milioane de euro......
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 – Pactul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD)
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de ...