Rusia efectuează zboruri de observare deasupra României şi Ungariei

Inspectori ai aviaţiei din Rusia efectuează în perioada 22-28 aprilie zboruri de observare în spaţiul aerian al României şi Ungariei, a anunţat un comunicat al Ministerului rus al Apărării.
Economica.net - mar, 24 apr. 2012, 09:35
Rusia efectuează zboruri de observare deasupra României şi Ungariei

În timpul zborurilor, care au loc în cadrul aplicării Tratatului internaţional privind Cerul Deschis, inspectorii ruşi împreună cu colegii lor români şi unguri vor verifica modul de utilizare a echipamentelor sistemelor de observare, precizează sursa citată.

Raza maximă de acţiune a zborurilor corespunde unui traseu convenit din timp şi reprezintă 900 de kilometri deasupra teritoriului României şi 860 deasupra Ungariei, scrie Agerpres.

Zboruri de observare vor fi efectuate de pe aerodromurile românesc „Bucureşti” şi Kecskemét din Ungaria.

Acţiunea este parte a Tratatului internaţional Cer deschis, adoptat în 1992 de 27 de state care fac parte din OSCE. Între timp, numărul statelor care au aderat la acest tratat a crescut la 34, menţionează cotidianul Vedomosti.

Scopul documentului este de a consolida înţelegerea reciprocă şi încrederea între state, permiţând tuturor membrilor culegerea deschisă de informaţii referitoare la forţele militare şi la evenimentele care îi îngrijorează.

Te-ar mai putea interesa și
Criză grâu – Scumpirile de toamnă. Cumpărătorii se pregătesc de preţuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză Reuters)
Criză grâu – Scumpirile de toamnă. Cumpărătorii se pregătesc de preţuri mai mari din cauza continuării războiului ...
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu preţuri mai mari atunci când vor reveni pe piaţă, în săptămânile următoare, preţurile......
Invazia giganţilor auto din China continuă. Un nou nivel record din piaţa europeană este controlat de producătorii chinezi, pe fondul cererii mari de hibrid
Invazia giganţilor auto din China continuă. Un nou nivel record din piaţa europeană este controlat de producătorii chinezi, ...
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piaţa europeană în luna august, atrăgând ...
Alibaba vrea să îşi extindă centrele de date în Europa şi Orientul Mijlociu
Alibaba vrea să îşi extindă centrele de date în Europa şi Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba şi-a dezvăluit miercuri intenţia de a-şi extinde centrele de date din ...
Inteligența artificială redesenează industria auto: Laborator de ultimă generație la Politehnica București
Inteligența artificială redesenează industria auto: Laborator de ultimă generație la Politehnica București
Grupul Renault, Evantage Soft și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București au dezvoltat ...