Ce mesaj i-a transmis lui Merkel socialistul francez Hollande

Francois Hollande, candidatul socialist la preşedinţia franceză, a avertizat-o marţi pe cancelarul german Angela Merkel: "seriozitate bugetară da, austeritate pe viaţă, nu", transmite AFP.
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 03:58
Ce mesaj i-a transmis lui Merkel socialistul francez Hollande

Întrebat la postul TFI despre Angela Merkel care îl susţine pe adversarul său Nicolas Sarkozy, acesta a răspuns: „Ea şi-a făcut alegerea. Ea conduce Europa împreună cu Nicolas Sarkozy. Vom vedea rezultatele!”.

„Dacă voi fi ales preşedinte al Republicii, va avea loc o schimbare în construcţia europeană”, a promis acesta.

„Aceasta va reprezenta sfârşitul liberului schimb, al concurenţei fără limite, acesta va fi sfârşitul austerităţii – eu sunt pentru seriozitatea bugetară, eu sunt pentru restabilirea conturilor publice”, a spus candidatul socialist.

„Seriozitatea bugetară da, austeritatea pe viaţă, nu”. a declarat acesta.

Reafirmând că va renegocia tratatul european privind disciplina bugetară, Francois Hollande a declarat: „Merkel ştie acest lucru şi dacă francezii îmi vor acorda responsabilitatea, prima mea deplasare va fi pentru a confirma votul francezilor” .

Francois Hollande a obţinut 28,63 la sută în primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze de duminică în faţa preşedintelui Nicolas Sarkozy (27,18 la sută).

Hollande ar căştiga alegerile prezidenţiale din Franţa cu 54 la sută în al doilea tur, faţă de 46 la sută din voturi pentru Nicolas Sarkozy, conform unei anchete a Institutului de sondaje OpinionWay publicată marţi.

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...