Bursele europene au deschis miercuri în urcare, datorită rezultatelor peste estimări ale companiilor

Bursele europene au deschis miercuri în urcare, datorită optimismului generat de rezultatele peste estimări prezentate de mai multe companii, care au atenuat îngrijorarea investitorilor, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 07:53
Bursele europene au deschis miercuri în urcare, datorită rezultatelor peste estimări ale companiilor

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

Acţiunile din sectorul tehnologiei sunt în urcare puternică, datorită rezultatelor peste estimări ale producătorului de echipamente de reţea Ericsson.

Titlurile grupului american Apple sunt în urcare cu 10% la Frankfurt, după ce s-au apreciat marţi seara la New York cu 7% datorită veniturilor şi profitului cu mult peste aşteptări anunţat de companie pentru primele trei luni din acest an.

În pofida creşterilor de marţi şi miercuri de pe bursele europene, analiştii rămân sceptici privind direcţia pieţelor în următoarele zile.

„Am trecut permagine, aşteptăm ca piaţa să alunece spre minimele din decembrie, moment în care va fi timpul să începem din nou să cumpărăm”, comentează un analist al Global Equities.

Bursele din Asia au crescut miercuri datorită optimismului determinat de rezultatele solide ale companiilor americane, dar şi de datele care au arătat îmbunătăţirea codiţiilor de pe piaţa imobiliară din SUA.

Pieţe asiatice au fost susţinute şi de cererea solidă înregistrată de statele din zona euro la emisiunile de obligaţiunid e marţi.

Indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice emergente a urcat miercuri cu 0,3%, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a avansat cu 0,9%.

Investitorii aşteaptă în continuare şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale a SUA.

La New York, indicii Dow Jones şi S&P 500 au închis marţi în urcare cu 0,6%, respectiv 0,4%, datorită rezultatelor solide şi estimărilor pozitive înaintate de mai multe companii industriale mari, inclusiv 3M, însă piaţa Nasdaq a fost trasă în jos de deprecierea acţiunilor Apple înainte de raportul financiar pentru primele trei luni, care a fost prezentat după închiderea pieţei.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...