Spaţiile comerciale în construcţie în România totalizează 300.000 mp

Suprafaţa spaţiilor comerciale în construcţie în România este de circa 300.000 metri pătraţi, din care 170.000 metri pătraţi urmează să fie finalizaţi până la sfârşitul anului, în condiţiile în care în primul trimestru au fost livraţi doar 5.000 metri pătraţi de astfel de spaţii, potrivit Colliers.
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 13:27
Spaţiile comerciale în construcţie în România totalizează 300.000 mp

Majoritatea livrărilor programate pentru acest an sunt în afara Capitalei, potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă imobiliară Colliers.

„Piaţa de retail a rămas activă în primele trei luni ale anului 2012, în ceea ce priveşte construcţiile noi, atât în Bucureşti, cât şi la nivelul ţării. Circa 5.000 metri pătraţi de spaţii comerciale au fost livraţi pe piaţă în acest interval, reprezentând suprafaţa extinderii realizate de NEPI (fond sud-african de investiţii, n.r.) şi Carrefour la Braşov. În Bucuresti, noi proiecte vor fi livrate începând cu anul 2013, constând deopotrivă în scheme tradiţionale şi specializate de retail. De asemenea, se estimeaza că alţi 160.000 metri pătraţi de spaţii comerciale vor începe construcţia în acest an”, apreciază reprezentanţii Colliers.

În opinia lor, retailerii au rămas activi cu precădere în centrele comerciale existente şi cele performante, dar se remarcă o creştere a interesului acestora şi pentru proiectele care urmează să fie livrate în 2013-3014.

În 2011 au fost livrate 180.000 metri pătraţi de spaţii noi în centre comerciale, cuprinzând patru proiecte noi şi o extindere. Pe segmentul parcurilor comerciale, deschiderea de noi proiecte în cea de-a doua parte a anului 2011 a adus încă 98.500 metri pătraţi suprafaţă închiriabilă, cuprinzând atât deschideri de parcuri comerciale noi (Colosseum Bucureşti, Cora Drobeta, Botoşani Shopping Center), cât şi extinderi de galerii (European Retail Park Brăila, Jupiter City Piteşti).

În total stocul de spaţii comerciale din România este estimat la 1,2 milioane de metri pătraţi, din care peste 420.000 de metri pătraţi în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...