Hollande pierde un punct în faţa lui Sarkozy înaintea turului doi al alegerilor

Candidatul socialist la alegerile prezidenţiale franceze François Hollande este creditat cu 53 la sută din intenţiile de vot, în scădere cu un punct, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în timp ce Nicolas Sarkozy cu 47 la sută, în creştere cu un punct.
Economica.net - lun, 30 apr. 2012, 05:27
Hollande pierde un punct în faţa lui Sarkozy înaintea turului doi al alegerilor

Potrivit sondajului Ipsos realizat pentru France Télévisions, Radio France şi Le Monde, luni, Hollande pierde un punct în raport cu ancheta precedentă din 22 aprilie, în timp ce candidatul susţinut de UMP câştigă unul. Alte 22 la sută dintre persoanele chestionate, care au declarat că vor merge cu siguranţă să voteze, nu şi-au exprimat intenţia de vot.

Potrivit sondajului, 34 la sută dintre alegătorii candidatului de centru François Bayrou la primul tur vor vota pentru Hollande, 40 la sută pentru Sarkozy, iar 26 la sută nu şi-au exprimat intenţia de vot.

Dintre alegătorii lui Marine Le Pen (Frontul Naţional, extrema dreaptă), 14 la sută ar vota pentru Hollande, 54 la sută pentru Sarkozy, iar 32 la sută nu şi-au exprimat intenţia de vot.

Dintre alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon (stânga), 80 la sută ar vota pentru Hollande, 3 la sută pentru Sarkozy, iar 17 la sută nu şi-au exprimat intenţia de vot.

Potrivit sondajului, 90 la sută dintre cei care declară că intenţionează să voteze pentru Hollande se declară siguri de alegerea lor, la fel ca şi în cazul a 90 la sută dintre alegătorii lui Sarkozy.

Sondajul a fost realizat prin telefon în perioada 27-28 aprilie pe un eşantion de 988 de persoane, reprezentativ pentru populaţia franceză cu vârste peste 18 ani, prin metoda cotelor.


Te-ar mai putea interesa și
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească extinde până la 20 numărul ratelor fără dobândă pentru cumpărăturile de peste 3.000 de lei efectuate cu cardurile de credit Mastercard Standard şi Mastercard Gold,......
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
De vineri, 4 septembrie, începe o nouă ediție de toamnă a programului FIDELIS, care vine și de această dată cu randamente ...
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR 31 august 2026
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR ...
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 31 august 2026, la nivelul de 64,865 miliarde de euro, ...
Premieră – Un grup de companii româneşti au realizat prima „imersiune de piaţă”, în Spania. Urmează Grecia (BT/Endeavor Romania)
Premieră – Un grup de companii româneşti au realizat prima „imersiune de piaţă”, în Spania. Urmează ...
Un prim grup de companii româneşti care îşi pregătesc extinderea internaţională participă în această lună, la ...