Italienii se plâng că nu le mai ajung banii

Un procent de 62% dintre italieni cred că situaţia economică din ţara lor s-a înrăutăţit şi se plâng că nu le ajung banii până la următorul salariu, potrivit datelor studiului 'Muncă şi condiţie economică', publicat luni de Observatorul capitalului social Demos-Coop din Italia, citat de EFE.
Economica.net - mar, 01 mai 2012, 05:50
Italienii se plâng că nu le mai ajung banii

Datele studiului relevă impactul crizei economice asupra populaţiei italiene, jumătate dintre italieni afirmând că au probleme financiare, iar 40% dintre ei spun că au recurs la economii sau la credite în ultimul an. Prin comparaţie, în anul 2003, 40% dintre italieni se declarau mulţumiţi de veniturile lor dar şi de situaţia economică a ţării, acest procent fiind de 20% anul trecut şi coborând la numai 10% în prezent.

Se mai evidenţiază şi o înrăutăţire a percepţiei asupra apartenenţei la o anumită clasă socială. Astfel, 53% dintre italieni consideră că familia lor face parte dintr-o clasă socială ‘de jos’ sau ‘mediu-joasă’, procent care anul trecut era de 45%. Procentul celor care cred că reprezintă ‘clasa mijlocie’ a scăzut în ultimii şase ani de la 60% la 44%. Astăzi, 37% dintre italieni cred că fac parte din categoria socială denumită în acest studiu ‘clasa muncitoare’, în timp de 15% consideră că sunt incluşi în ‘clasa populară’ sau mai puţin favorizată.

Studiul mai subliniază că criza îi demotivează pe italieni să înceapă o afacere. Astfel, dacă în urmă cu opt ani 30% dintre ei se declarau dispuşi să înceapă o afacere, astăzi acest procent a scăzut la 20%.

Cât priveşte atracţia către sectorul privat sau de stat, 34% din populaţia activă aspiră la un post în sectorul de stat, procent în creştere faţă de cel de anul trecut, când 29% dintre ei manifestau această preferinţă. Dar un procent majoritar, de 55%, se declară mulţumiţi cu orice loc de muncă stabil, indiferent că le place sau nu.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...