BCR: Cursul se va stabiliza la 4,35-4,4 lei/euro. BNR va menţine dobânda la 5,25% în 2012

BNR va menţine dobânda de politică monetară la minimul istoric de 5,25% pentru tot restul anului 2012, iar cursul de schimb se va stabiliza, pe termen scurt, în intervalul 4,35-4,4 lei, estimează analiştii BCR/Erste.
Economica.net - mie, 02 mai 2012, 12:29
BCR: Cursul se va stabiliza la 4,35-4,4 lei/euro. BNR va menţine dobânda la 5,25% în 2012

Potrivit analiştilor celei mai mari bănci din România, decizia de miercuri a BNR, de a menţine dobânda de politică monetară şi rezervele minime obligatorii, a fost motivată de turbulenţele de pe scena politică şi de aşteptările privind o posibilă creştere a inflaţiei în a doua jumătate a acestui an.

În pofida desemnării rapide a unui nou guvern, mediul politic rămâne instabil, notează analiştii BCR într-o notă transmisă miercuri de Erste Group Research.

„Premierul desemnat Victor Ponta a prezentat marţi numele miniştrilor din viitorul Cabinet (…) Premierul desemnat nu s-a referit la probleme sensibile, precum creşterea salariilor din sectorul public, pensiile sau privatizarea companiilor de stat”, se spune în analiză.

Nominalizarea prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu ca ministru al Finanţelor şi confirmarea lui Leonard Orban ca ministru al Afacerilor Europene sunt „veşti bune” pentru investitori, consideră Erste.

Banca anticipează că BNR va menţine dobânda de politică monetară la 5,25% pentru tot restul anului, iar cursul leu/euro se va stabiliza în intervalul 4,35-4,4 pe termen scurt, scenariu sensibil însă la instabilitatea politică locală şi la contextul european dificil.

Pe de altă parte, analiştii companiei birtanice de consultanţă Capital Economics consideră că decizia de miercuri a băncii centrale ar putea marca doar o întrerupere a ciclului de reducere a dobânzii de politică monetară, care va fi reluat după stabilizarea situaţiei politice şi a leului.

Astfel, BNR ar putea reduce dobânda în acest an cu încă 0,25-0,5 puncte procentuale, la 4,75-5%, spun analiştii britanici.

Capital Economics împărtăşeşte opinia Erste privind numirea lui Florin Georgescu, care, potrivit companiei, ar trebui să calmeze pieţele.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis miercuri să menţină rata de politică monetară la 5,25% pe an, oprind seria de reduceri consecutive de dobândă începută în noiembrie anul trecut, poziţie anticipată de analişti după căderea Guvernului Ungureanu.

Banca centrală a redus dobânda cheie cu un punct procentual la cele patru şedinţe CA care au avut loc în perioada noiembrie 2011 – martie 2012, iar rata este acum la un minim istoric.

Rata inflaţiei a căzut la minime istorice din toamna anului trecut, după dispariţia efectului de bază al majorării TVA de la 19% la 24% în iulie 2010. În aceste condiţii, banca centrală a început în luna noiembrie un ciclu de reducere a ratei dobânzii de politică monetară şi de adecvare corespunzătoare a condiţiilor lichidităţii.

Cotaţiile monedei euro pe piaţa locală au atins valori maxime istorice atât vineri, cât şi în şedinţa de luni. În aceste două şedinţe cursul a urcat de la 4,3750 lei/euro la 4,4150 lei/euro, o creştere de aproximativ 1%.

Referinţa publicată de BNR a atins miercuri un nou maxim istoric, de 4,4168 lei/euro, în creştere cu 1,98 bani faţă de nivelul de luni, deprecierea leului temperându-se spre jumătatea zilei ca urmare a intervenţiilor indirecte ale băncii centrale, potrivit dealerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai bune aplicații mobile banking în România în 2026
Cele mai bune aplicații mobile banking în România în 2026
În 2026, alegerea unei bănci nu mai depinde doar de dobânzi sau comisioane. Pentru tot mai mulți români, primul criteriu de selecție este calitatea aplicației mobile banking. Verificarea......
Electrica face un parc fotovoltaic de 79 MW, cu baterie de 18 MWh, în Bihor. A semnat contractul
Electrica face un parc fotovoltaic de 79 MW, cu baterie de 18 MWh, în Bihor. A semnat contractul
O filială din grupul Electrica a anunțat semnarea contractului EPC pentru proievtul fotovoltaic Bihor1, 78,8 MW, cu o baterie ...
Fundația Regală Margareta a României anunță noua ediție a Concertului Regal Caritabil la Ateneul Român – o seară de gală pentru destinele tinerilor artiști
Fundația Regală Margareta a României anunță noua ediție a Concertului Regal Caritabil la Ateneul Român – o seară ...
Fundația Regală Margareta a României anunță organizarea celei de a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, care ...
ANAF a intrat peste multinaționale. Controale pe tranzacții de aproape 200 de miliarde de lei
ANAF a intrat peste multinaționale. Controale pe tranzacții de aproape 200 de miliarde de lei
ANAF a intrat peste multinaționale, făcând verificări în zona transferul intra-grup. Problema prețurilor de transfer ...