Aproximativ 30.000 de turişti s-au aflat pe litoralul românesc în minivacanţa de 1 Mai

Aproximativ 30.000 de turişti s-au aflat pe litoralul românesc în minivacanţa de 1 Mai, iar staţiunile Mamaia, Costineşti şi Vama Veche au avut un grad de ocupare între 80 şi 100 la sută, afirmă preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin.
Economica.net - mie, 02 mai 2012, 14:14
Aproximativ 30.000 de turişti s-au aflat pe litoralul românesc în minivacanţa de 1 Mai

Martin spune, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că în această perioadă a existat o bună colaborare între mediul privat şi autorităţile centrale şi locale pentru organizarea mai multor evenimente care să atragă un număr ridicat de turişti.

„Această minivacanţă a fost dovada că se poate! Anul aceasta, colaborarea între mediul privat (asociaţii de promovare şi dezvoltare turistică, agenţi economici privaţi, alte asociaţii şi ONG-uri) şi cel public (autorităţi locale şi centrale) a pus în mişcare un mecanism esenţial pentru organizarea cu succes a vacanţei de 1 Mai. Fiecare a contribuit şi am reuşit să avem pachete atractive, staţiuni şi plaje amenajate, evenimente şi tot felul de activităţi care au atras pe litoral turişti de toate vârstele”, a afirmat Corina Martin.

Ea a precizat că staţiunile Mamaia, Costineşti şi Vama Veche au fost cele mai căutate, iar pe întreg litoralul s-au aflat în minivacanţa de 1 Mai aproximativ 30.000 de turişti.

„Evenimentele organizate în această perioadă au adus pe litoralul românesc în jur de 30.000 de turişti. Staţiunile aflate în topul preferinţelor turiştilor români au fost Mamaia, Costineşti şi Vama Veche, unde gradul de ocupare a fost între 80 la sută şi 100 la sută. Fără îndoială, numărul maxim de turişti a fost atins în staţiunea Mamaia, unde au fost organizate cele mai multe evenimente, însă turiştii au avut motive de distracţie pe întreg litoralul”, a menţionat preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.

Turiştii care au ales să petreacă sfârşitul săptămânii trecute pe litoralul românesc au avut parte de mai multe evenimente, printre care concerte, spectacole de modă, festival de zmeie, concursuri pe plajă, focuri de artificii, show-uri de lumini.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Kazahstanul a efectuat în iulie primul transport de benzină către Rusia, furnizând aproximativ 1.000 tone metrice către una dintre regiunile Asiei Centrale, au declarat pentru Reuters surse care......
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării - Proiectul privind noua Lege a salarizării poate ajunge la o valoare maximală de 7,3% din PIB şi o ...
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaţilor – Reuters
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaţilor – Reuters
Câteva sute de militari americani desfăşuraţi în Estonia în timpul iernii trecute au fost retraşi discret, fără ...
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării - Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat că dezbaterea de vineri, de la Palatul Cotroceni, ...