Câți turişti şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai în staţiuni şi localităţi turistice

Circa 117.000 de turişti şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai în staţiunile şi localităţile turistice româneşti, litoralul şi zona montană fiind destinaţiile preferate în această perioadă, estimează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Economica.net - J, 03 mai 2012, 13:14
Câți turişti şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai în staţiuni şi localităţi turistice

Estimarea este bazată pe datele furnizate de autorităţile publice locale şi de structurile de primire turistică.
Cele mai aglomerate au fost staţiunile de pe litoral, Mamaia (în jur de 22.000 de turişti şi un grad de ocupare de 100%), Vama Veche (aproximativ 15.000 de turişti şi un grad de ocupare de 100%), Braşov (în jur de 12.000 de turişti şi un grad de ocupare de 80%), Bihor (peste 8.400 de turişti şi un grad de ocupare de 74%) şi Prahova (aproximativ 8.300 de turişti şi un grad de ocupare de 75%). În total, numai în staţiunile de pe litoral au fost în jur de 40.000 de turişti, arată MDRT, într-un comunicat.

Ministrul demis al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a declarat că numărul mare de turişti din perioada minivacanţei de 1 Mai confirmă „trendul ascendent pe care se află turismul românesc în ultimii ani”.

„Am avut o minivacanţă de 1 Mai foarte bună pentru turismul românesc. Am văzut operatori de turism mulţumiţi şi am văzut turişti plăcut impresionaţi de ceea ce au găsit în destinaţiile pe care le-au ales pentru petrecerea acestor zile. (…) Numărul mare de turişti înregistraţi în aceste zile, în jur de 117.000 de persoane în întreaga ţară şi 40.000 de persoane numai pe litoral, continuă trendul ascendent pe care se află turismul românesc în ultimii aproape doi ani. Dacă anul trecut am avut o creştere a turismului de 16% faţă de 2010, datele de pe primul trimestru al acestui an sunt şi ele foarte bune, am avut o creştere a numărului de sosiri în structurile de primire turistică, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2010, de 11,3% pe turismul general şi de 9,7% pe turiştii străini”, a spus el.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc anunţa săptămâna trecută că aproape 80.000 de români au ales o unitate turistică din ţară pentru a petrece minivacanţa de 1 Mai, în creştere cu 15% faţă de anul trecut, şi că vor cheltui aproximativ 18 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
Uniunea Salvaţi România (USR) anunţă că tinerii cu cerinţe educaţionale speciale şi care nu sunt încadraţi în grad de handicap vor beneficia de locuri dedicate pentru ei în......
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Statele Unite, Marea Britanie şi Australia lucrează împreună pentru a dezvolta vehicule submarine fără pilot (UUV), ...
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații care sunt studenți
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații ...
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă care prevede introducerea unui ...
Lideul PSD Arad Mihai Fifor critică faptul că România nu a invocat Articolul 4 din tratatul NATO. „Ce trebuie să se mai întâmple ca să facem uz de un instrument aflat la îndemâna oricărui aliat?”
Lideul PSD Arad Mihai Fifor critică faptul că România nu a invocat Articolul 4 din tratatul NATO. „Ce trebuie să ...
Deputatul PSD Mihai Fifor a criticat lipsa unei solicitări oficiale din partea României pentru activarea Articolului 4 ...