Garanti îşi extinde operaţiunile de trade finance, accesând o linie de credit IFC de 15 mil. dolari

Garanti Bank îşi va extinde operaţiunile de trade finance, în special pe segmentele agricultură, energie şi metalurgie, ca urmare a contractării unei linii de credit în valoare de 15 milioane de dolari de la International Finance Corporation (IFC), parte a Băncii Mondiale.
Economica.net - J, 03 mai 2012, 14:39
Garanti îşi extinde operaţiunile de trade finance, accesând o linie de credit IFC de 15 mil. dolari

„Prin acest parteneriat, Garanti Bank şi IFC au ca obiectiv sprijinirea dezvoltării companiilor româneşti, oferindu-le garanţii totale sau parţiale în cadrul tranzacţiilor comerciale internaţionale.

În ultimii doi ani, activitatea de trade finance a Garanti Bank a crescut în mod susţinut atât pe segmentul corporate, cât şi pe cel destinat IMM-urilor. În acest sens, portofoliul băncii cuprinde în special companii româneşti producătoare din diverse sectoare de activitate, precum cele producătoare de utilaje, de echipamente şi instalaţii electrice, textile şi metalurgie”, se arată într-un comunicat al băncii.

Majoritatea comerţului derulat de către aceste companii vizează state UE, primele trei destinaţii pentru export fiind Germania, Italia şi Franţa. Turcia este, de asemenea, un partener major pentru exportul acestor companii, în timp ce ţări mari în curs de dezvoltare, precum China, devin din ce în ce mai importante pentru activitatea de import-export, notează Garanti.

Garanti Bank are o reţea de 79 de agenţii, 216 bancomate şi peste 7.300 de terminale POS.
Instituţia de credit este controlată de Turkyie Garanti Bankasi, cea de a doua bancă privată ca mărime din Turcia, după active.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...