Drăgoi: Suma netă disponibilă pentru reîntregirea salariilor este de 1,5 miliarde lei

Majorarea salariilor ar fi fost decisă de Cabinetul Ungureanu imediat după încheierea misiunii FMI, prin hotărâre de guvern, pentru că nu se depăşea anvelopa salarială de 42 de miliarde lei aprobată prin strategia fiscal-bugatară, iar rectificarea ar fi avut loc în iulie, afirmă Bogdan Drăgoi.
Economica.net - J, 03 mai 2012, 15:10
Drăgoi: Suma netă disponibilă pentru reîntregirea salariilor este de 1,5 miliarde lei

„Noi am anunţat că imediat după misiunea FMI vom da o hotărâre în guvern şi să stabilim că de la 1 iunie vor fi reîntregite salariile. Nu era nevoie de o rectificare bugetară. Rectificarea ar fi avut loc în luna iulie. Cu această revenire, masa salarială estimată, de 42 de miliarde lei pe 2012, nu va fi depăşită” a spus ministrul interimar al Finanţelor.

Drăgoi a ţinut să explice că efectul creşterii salariilor de la 1 iunie trebuie văzut atât pe partea de cheltuieli, cât şi de venituri, unde se vor încasa sume mai mari din CAS, impozit pe venit, TVA şi accize.

„Suma netă pentru reîntregirea salariilor începând cu 1 iunie 2012 este de 1,5 miliarde lei”, a precizat Drăgoi.

El a explicat că prin politica de înlocuire a unui singur angajat din 7 plecări naturale din sistemul bugetar s-a ajuns ca la nivelul anului 2012 să se realizez o economie a cheltuielilor de personal de 600 de milioane lei comparativ cu bugetul aprobat iniţial.

„Diferenţa va fi acoperită din veniturile colectate, mai mari decât bugetul agreat. La momentul aprobării de către Parlament creşterea economică estimată pentru 2011 era de 2%, dar s-a dovedit că a fost de 2,5%, şi PIB-ul a fost mai mare. Această diferenţă a creat premisele ca şi colectările pe primele patru luni să fie mai mari. Nu ne împrumutăm, banii vin din venituri”, a continuat Drăgoi.

El a răspuns şi acuzaţiilor că guvernul nu a prevăzut sume pentru majorarea salariilor bugetarilor, arătând că în raportul pentru bugetul de stat se precizează clar că dacă evoluţia economiei o va permite vor fi majorate salariile bugetarilor.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, joi, că a constatat acum, când Florin Georgescu, propus pentru portofoliul Finanţelor, a început „să se uite prin hârtii”, că nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ungureanu nu au prevăzut bani pentru reîntregirea salariilor, Ponta susţinând că situaţia este „mult mai rea” decât a fost prezentată.

Te-ar mai putea interesa și
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Societatea de Transport București marchează, printr-un eveniment special în acest week-end și următorul retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru Capitală, modelul......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 3 Mircești - Pașcani din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, ...
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru persoane au căzut, sâmbătă, într-o prăpastie din masivul Bucegi, la faţa locului fiind aşteptate să intervină ...
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 ...