China va investi 1,5 miliarde de dolari în Bulgaria în următorii ani

China urmează să investească circa 1,5 miliarde de dolari în Bulgaria în următorii ani, în proiecte de infrastructură, energie şi agricultură, a declarat joi preşedintele Camerei de Comerţ Bulgaro-Chineză, Viktor Azmanov, transmite Novinite.
Economica.net - J, 03 mai 2012, 17:30
China va investi 1,5 miliarde de dolari în Bulgaria în următorii ani

Azmanov a arătat că guvernele din Bulgaria şi China au semnat deja un memorandum de cooperare economică în urma căruia vor fi înfiinţate prin investiţii chineze mai multe fabrici, unde vor lucra până la 500 de angajaţi.

El a menţionat că unul dintre cele mai importante proiecte este crearea Zonei Industriale Bozurişte de lângă Sofia, al cărei proiect există încă de la venirea la putere a partidului de centru dreapta GERB, în 2009.

Această zonă va include un parc industrial şi de logistică, iar un proiect similar, cu finanţare chineză, este analizat pentru portul Varna.

Anunţul lui Azmanov a fost făcut după ce Bulgaria nu a participat la un forum economic major de la Varşovia, unde premierul chinez Wen Jiabao a declarat că ţara sa intenţionează să investească 10 miliarde de dolari în Europa Centrală şi de Est.
Azmanov a subliniat că autorităţile chineze vor ca schimburile comerciale UE-China să atingă 100 de miliarde de dolari pe an, de la 52,9 miliarde de dolari în prezent.
El a notat că ţările est-europene pot obţine finanţare de la banca chineză pentru dezvoltare, alături de state din Africa şi America Latină.
Oficialul bulgar a precizat totodată că în luna noiembrie a acestui an este programat un forum economic major cu investitori chinezi.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...