Constantin: Un TVA redus la panificaţie ar scoate la suprafaţă sute de milioane de euro

Ministrul desemnat al Agriculturii, Daniel Constantin (PC), afirmă că o reducere a TVA în domeniul panificaţiei, unde "evaziunea fiscală este de 60%", se pot "scoate la suprafaţă sute de milioane de euro" care sunt necesare pentru îmbunătăţirea sectorului agricol şi pentru alte investiţii.
Economica.net - vin, 04 mai 2012, 11:33
Constantin: Un TVA redus la panificaţie ar scoate la suprafaţă sute de milioane de euro

Constantin a declarat vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că TVA de 9% la produsele de panificaţie „poate scoate la suprafaţă sute de milioane de euro”, bani necesari agriculturii, dar şi proiectelor de investiţii, scrie MEDIAFAX.

„Propunerea de reducere a TVA la 9% la alimentele de bază este un angajament discutat de foarte mult timp şi rămâne să decidem cu Ministerul de Finanţe când vom introduce această propunere. Eu am vrut să dăm un exemplu în acest an, chiar dacă suntem sub presiunea păstrării în ţinta de deficit, să dăm în acest an, spre sfârşit, un exemplu pe zona de panificaţie. Acolo, din păcate, evaziunea fiscală este de 60%, iar printr-un TVA redus putem scoate la suprafaţă sute de milioane de euro care sunt necesare în momentul de faţă pentru îmbunătăţirea sectorului agricol, dar şi pentru alte investiţii pe care vrem să le facem în economia naţională. Este o prioritate pe care o avem”, a spus Constantin.

Liderul PC a adăugat că va propune Comisiei Europene şi un proiect de alocare de fonduri structurale pentru sistemul de irigaţii din România.

„Agricultura a avut anul trecut un rol important în a avea indicatori macroeconomici mai buni. Va trebui să îmbunătăţim sistemul de irigaţii, să nu mai fim dependenţi de vreme, de ploile care vin sau nu vin. Am un proiect împreună cu domnul Orban pe care sper să îl putem propune CE, să avem un program special finanţat nu din fonduri de dezvoltare rurală, ci din fonduri structurale pe irigaţii. Solicitarea noastră va fi ca din alocarea financiară pe perioada 2014-2020, 2-3 miliarde de euro să revină sectorului de irigaţii, să punem în valoare potenţialul agricol”, a mai spus Daniel Constantin.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, vineri, că măsura reducerii TVA este necesară şi că aceasta se va regăsi „cel târziu” în proiectul bugetului de stat pe anul 2013.

Întrebat dacă susţine reducerea TVA la produsele agricole, Victor Ponta a declarat că aceasta este „o măsură necesară”, pentru că scade evaziunea, este un sprijin pentru producătorii agricoli din ţară, iar pe termen mediu şi lung creşte încasările la buget.

„Din punct de vedere al calculelor, trebuie să vedem când putem să o punem în practică”, a mai declarat Ponta.

Premierul desemnat a susţinut, însă, că această măsură se va regăsi „cel târziu” în proiectul bugetului de stat pe anul 2013.

În ceea ce priveşte reticenţele pe care le-ar putea avea Ministerul Finanţelor, Ponta a spus că cei de la Finanţe mereu privesc cu scepticism orice măsură care ar putea reduce veniturile încasate la buget. Ponta a mai spus că, de altfel, Ministerul Finanţelor are responsabilitatea de a spune când poate fi adoptată o asemenea măsură.

Ideea reducerii TVA pentru alimentele de bază este mai veche, susţinută la un moment dat şi la nivelul conducerii Ministerului Agriculturii, de exemplu de către fostul ministru de resort Valeriu Tabără, dar nu a fost pusă în aplicare.

Ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia, apreciază însă că o eventuală reducere a TVA la alimente poate avea ca efect diminuarea evaziunii, dar nu va duce la scăderea preţului la raft.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...