Daniel Chiţoiu: Oltchim va fi privatizată până în septembrie

Oltchim va avea management privat până în iunie şi va fi privatizată până în septembrie, a spus sâmbătă, 5 mai, Daniel Chiţoiu, ministrul desemnat al Economiei.
Economica.net - S, 05 mai 2012, 13:23
Daniel Chiţoiu: Oltchim va fi privatizată până în septembrie

Toate companiile de stat din scrisoarea de intenţie vor avea management privat până în octombrie, a asigurat Daniel Chiţoiu.

Prima companie de stat cu management privat va fi Hidroelectrica. Compania va fi urmată de Transgaz, Nuclearelectrica şi de Romgaz.
„Vor fi, în paralel, demarate şi procedurile de listare la bursă şi privatizare majoritară a celor două complexe energetice”, a mai spus Daniel Chiţoiu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...