CE: Grecia trebuie să respecte programul de salvare. Suntem gata să o ajutăm

Grecia trebuie să aplice reformele convenite în al doilea program de salvare, iar Comisia Europeană (CE) este pregătită să o ajute în acest sens, a anunţat luni Executivul UE, după rezultatul bun obţinut în alegeri de partidele care se opun acordului, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 07 mai 2012, 13:01
CE: Grecia trebuie să respecte programul de salvare. Suntem gata să o ajutăm

„Aplicarea integrală şi la timp a programului este esenţială pentru atingerea obiectivelor şi obţinerea sustenabilităţii datoriilor Greciei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare, Amadeu Altafaj, la un briefing de presă.

Liderul conservator din Grecia, Antonis Samaras, al cărui partid, Noua Democraţie, a obţinut cel mai mare scor în alegeri (18,8%) a început să caute parteneri pentru formarea unei coaliţii care să continue reformele convenite cu zona euro şi FMI, o condiţie pentru continuarea finanţării ţării.

Fără fondurile UE şi FMI, Grecia va intra în default (încetare de plăţi) al datoriilor, ceea ce, potrivit unor politicieni, va provoca ieşirea ţării din zona euro şi UE.

„A fost negociat un al doilea program de salvare cu autorităţile elene, în numele statului grec. (…) Sectorul privat a contribuit, dar aplicarea revine, desigur, autorităţilor de la Atena”, a spus Altafaj.

Programul de salvare are ca obiectiv revenirea Greciei pe pieţele financiare în 2015.

„Suntem gata să continuăm asistarea Greciei pentru programul de reformă, în cadrul celui de-al doilea program de ajustare economică”, a declarat Pia Ahrenkilde Hansen, purtător de cuvânt al CE, la briefingul de presă.

Potrivit CE, este prematur de anticipat deciziile care vor fi luate de viitorul guvern referitoare la reforme.

„Nu avem încă un guvern în Grecia. Comisia speră şi se aşteaptă ca viitorul guvern să respecte angajamentele asumate de Grecia”, a spus Hansen.

Grecia a ratat consistent obiectivele fixate în primul plan de salvare, convenit în aprilie 2010, ceea ce a condus la restructurarea datoriilor către creditorii privaţi, în cadrul celui de-al doilea program.

Liderii internaţionali au avertizat că nu vor fi tolerate noi derapaje, mai ales că FMI este un partener reticent în al doilea program.

Grecia trebuie să aprobe în iunie măsuri suplimentare de reducere a cheltuielilor în valoare de 11 miliarde de euro, pentru următorii doi ani, în schimbul continuării ajutorului financiar de la UE şi FMI.

Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor din Grecia, Noua Democraţie (dreapta) şi socialiştii PASOK (stânga), partidele care au dominat scena politică mai multe decenii şi singurele formaţiuni importante care susţin politica proausteritate, au obţinut împreună 32% din voturi şi numai 149 din cele 300 de locuri în Parlament.

PASOK a obţinut numai 13,2% din voturi (41 de locuri în Parlament), fiind împins pe locul al treilea de Coaliţia Stângii, cu 16,8% (52 locuri). Partidul Noua Democraţie a atras 18,8% din voturi (108 locuri), iar liderului acestuia Antonis Samaras, va fi probabil desemnat să formeze un nou guvern de către preşedintele Greciei, Karolos Papoulias. Noua Democraţie primeşte 50 de locuri, pe lângă cele 58 câştigate prin vot, întrucât este partidul cu cel mai ridicat scor electoral.

Samaras ar urma să primească luni mandatul pentru formarea noului guvern. Conform Constituţiei, preşedintle Greciei, Karolos Papoulias, va da termen de trei zile partidului cu cele mai bune rezultate să formeze executivul. Dacă acesta eşuează, al doilea partid după numărul de locuri din parlament va primi mandatul, urmat de al treilea. În cazul în care toate partidele desemnate eşuează, preşedintele va cere liderilor partidelor formarea ubnui guvern de uniune naţională. Dacă nici acest apel nu are rezultat, vor fi organizate noi alegeri, posibil pe 17 iunie, potirivt Kathimerini.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Sectorului 3 a început construirea unui pod rutier peste râul Dâmbovița
Primăria Sectorului 3 a început construirea unui pod rutier peste râul Dâmbovița
Noul pod construit va fi amenajat în dreptul străzii Lunca Priporului, legând artera cu cele două sensuri ale Splaiului Unirii, astfel încât șoferii vor avea posibilitatea de a schimba......
Cum ar urma să sancționeze UE gazele naturale lichefiate (LNG) rusești și ce efecte ar avea putea avea măsura
Cum ar urma să sancționeze UE gazele naturale lichefiate (LNG) rusești și ce efecte ar avea putea avea măsura
De la începutul agresiunii ruse asupra Ucrainei, Europa și aliații săi au căutat modalități de a reduce veniturile ...
Comisia Europeană a înrăutăţit semnificativ prognoza pentru deficitul guvernamental al României în 2024. Estimările pentru creşterea PIB au fost îmbunătăţite
Comisia Europeană a înrăutăţit semnificativ prognoza pentru deficitul guvernamental al României în 2024. Estimările ...
Comisia Europeană a îmbunătăţit uşor, la 3,3%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, graţie ...
CFR SA a semnat contractele pentru clădiri noi de călători în haltele Costinești Tabără și Neptun
CFR SA a semnat contractele pentru clădiri noi de călători în haltele Costinești Tabără și Neptun
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că au fost semnate contractele pentru modernizarea clădirilor ...