Grecia ar putea pierde fonduri structurale de 13 mld. euro în următorul exerciţiu bugetar al UE

Grecia riscă excluderea din rândul ţărilor care primesc fonduri de coeziune de la UE în următorul exerciţiu bugetar, 2014-2020, şi pierderea acesului la 13 miliarde de euro, potrivit cotidianului elen Kathimerini.
Economica.net - lun, 07 mai 2012, 14:12
Grecia ar putea pierde fonduri structurale de 13 mld. euro în următorul exerciţiu bugetar al UE

Pentru perioada respectivă, UE va aloca în total fonduri structurale de 376 miliarde de euro statelor membre, iar distribuirea acestora va fi decisă la sfârşitul unei perioade cruciale de trei luni în care vor fi purtate negocieri cu autorităţile europene.

Motivul pentru care Grecia ar putea pierde accesul la fonduri europene este că statul elen pare să fi ajuns la un PIB pe cap de locuitor reprezentând 90% din media UE, situaţie în care nu se mai califică pentru fonduri.

Grecia, ca toate celelalte state membre, este evaluată în funcţie de datele pentru 2008-2010. Potrivit datelor preliminare, PIB în Grecia s-a situat la 89,6% din media UE în perioada respectivă.

Datele finale vor fi stabilite în septembrie şi vor determina dacă Grecia pierde o parte fondurile europene care ar susţine creşterea economică a ţării, notează publicaţia elenă.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...