Naşul TV a primit licenţă pentru difuzare prin cablu de la CNA

 Postul Naşul TV a primit, marţi, de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) licenţă pentru difuzarea prin cablu, canalul având şi o licenţă pentru emisia prin satelit.
Economica.net - mar, 08 mai 2012, 10:25
Naşul TV a primit licenţă pentru difuzare prin cablu de la CNA

Membrii CNA au aprobat în unanimitate solicitarea S.C. Fire Breaking News SRL de acordare a unei licenţe pentru difuzarea prin cablu pentru Naşul TV.

La şedinţa CNA au fost prezenţi reprezentanţii postului, printre care şi acţionarul majoritar Radu Moraru.
Potrivit proiectului depus la CNA, Naşul TV emite 24 de ore pe zi, având 80% producţie proprie şi 20% producţii audiovizuale ale altor producători. Programele de informare ocupă o pondere de 40%, ca şi cele educative, culturale, religioase, programele de divertisment – 10%, iar publicitatea şi teleshopping-ul – 7%.

Valoarea investiţiei în această televiziune a fost de 595.000 de euro în 2011 şi va fi de 520.000 de euro în 2012 şi la fel în 2013, potrivit proiectului. Veniturile atrase din publicitate sunt estimate la 1.500.000 de euro în 2012 şi, respectiv, 2.000.000 de euro în 2013.

Societatea Fire Breaking News SRL a primit, pe 14 decembrie 2011, o licenţă audiovizuală prin satelit. În şedinţa din 22 martie 2012, CNA a acordat şi decizia de autorizare a Naşul TV, fapt care presupunea că televiziunea putea să înceapă să emită efectiv. În aceeaşi şedinţă, Consiliul a luat la cunoştinţă faptul că acţionariatul societăţii Fire Breaking News SRL, care deţine licenţa Naşul TV, s-a modificat. Astfel, Radu Moraru a preluat 51,22% din acţiunile societăţii Fire Breaking News SRL, în timp ce Anda Blîndu şi Ioana – Lăcrămioara Reit (care iniţial deţineau câte 50% din acţiuni) au rămas cu câte 24,39% din acţiunile societăţii.

Pe 20 aprilie, Radu Moraru declara pentru MEDIAFAX că Naşul TV se va lansa în aceeaşi seară, în reţelele Romtelecom, AKTA şi Ines. Naşul TV s-a lansat pe 22 aprilie în toate reţelele de cablu, potrivit site-ului televiziunii.
Intenţia lansării unei televiziuni proprii a fost anunţată anul trecut de Radu Moraru pe blogul www.nasul.tv, după ce realizatorul TV şi echipa lui s-au despărţit de compania de comunicaţii RCS&RDS. Pe blogul personal, Radu Moraru invita românii să devină membrii fondatori şi acţionari la o nouă televiziune independentă pe care realizatorul TV vrea să o lanseze.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că va renunța în favoarea Congresului la controlul asupra Centrului de Artă Kennedy, redenumit de el Centrul de Ată Trump-Kennedy, după o înfrângere în justiție
Trump anunță că va renunța în favoarea Congresului la controlul asupra Centrului de Artă Kennedy, redenumit de el Centrul ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că va "colabora cu Congresul pentru a-i transfera" controlul asupra Centrului Kennedy, o celebră sală de spectacole din Washington, după ce a......
Șeful Pentagonului Pete Hegseth declară că SUA privesc cu îngrijorare întărirea militară a Chinei și că doresc pentru zona Asia-Pacific un echilibru, în care nimeni nu-și impune hegemonia
Șeful Pentagonului Pete Hegseth declară că SUA privesc cu îngrijorare întărirea militară a Chinei și că doresc pentru ...
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă, în cadrul Dialogului Shangri-La din Singapore, că ...
Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu îmbogățit aparținând Iranului, anunță șeful AIEA
Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu îmbogățit aparținând Iranului, anunță șeful AIEA
Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu înalt îmbogăţit al Iranului dacă Washingtonul şi Teheranul ajung la ...
Armata recunoaște că nu are cu ce doborî dronele, dar o firmă din Cluj a creat „bomba”: Interceptorul românesc cu AI care schimbă regulile războiului
Armata recunoaște că nu are cu ce doborî dronele, dar o firmă din Cluj a creat „bomba”: Interceptorul românesc cu ...
Compania românească OVES Enterprise dezvoltă INTERJET, o nouă generație de interceptor aerian autonom destinat combaterii ...