Euro se depreciază şi rămâne vulnerabil la incertitudinile politice

Euro este în scădere marţi pentru a şaptea şedinţă consecutiv şi continuă să fie vulnerabil din cauza incertitudinilor legate de Grecia şi schimbarea preşedintelui din Franţa, care riscă să devieze planurile de austeritate aflate în centrul eforturilor de rezolvare a crizei datoriilor.
Economica.net - mar, 08 mai 2012, 13:32
Euro se depreciază şi rămâne vulnerabil la incertitudinile politice

La ora 12:00 GMT, euro era în scădere cu 0,3%, la 1,3027 dolari pe unitate, după ce luni a atins un minim al ultimelor trei luni, de 1,2955 dolari pe unitate, transmite Reuters.

„Euro este într-o poziţie vulnerabilă. Deşi au avut loc alegeri în Franţa şi Grecia, mai sunt multe de făcut. Există perspectiva ca euro să fie împins mult sub nivelul de 1,3 dolari pe unitate”, a declarat Jane Foley, analist la Rabobank în Londra.

Cele mai mari două partide din Grecia nu au reuşit să obţină majoritatea în alegerile de duminică, iar încercările acestora de formare a unui guvern de coaliţie nu sunt aşteptate să reuşească, ridicând semne de întrebare privind capacitatea ţării de a evita falimentul şi ieşirea din zona euro.

Tensiunile se concentrează pe Grecia, unde partidul Coaliţia de Stânga va încerca să formeze un guvern ostil programului de salvare convenit cu UE şi FMI. Eşecul aşteptat al acestei tentative măreşte probabilitatea ca Grecia să nu aibă un guvern şi să rămână fără bani până la sfârşitul lui iunie.

În Franţa, preşedintele ales, Francois Hollande, a promovat rezolvarea crizei prin concentrarea pe creştere economică, ceea ce ar putea provoca tensiuni cu Germania, susţinătoarea austerităţii fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...