Cursul a închis uşor peste 4,4050 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale fluctuau la 4,4050 - 4,4070 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de marţi, după o şedinţă liniştită, în care jucătorii au transferam volume reduse de valută, potrivit dealerilor.
Economica.net - mar, 08 mai 2012, 14:08
Cursul a închis uşor peste 4,4050 lei/euro

La deschidere, băncile cotau euro la 4,3950 – 4,3980 lei, în scădere faţă de nivelul de luni seară, când euro era schimbat la 4,4025 – 4,4050 lei.

Pe parcursul zilei, rata de schimb a oscilat între un minim de 4,3980 lei/euro şi un maxim de 4,4070 lei/euro.

Valutele din regiune au înregistrat pierderi, în linie cu evoluţia monedei unice, pe fondul incertitudinilor politice din zona euro.

Tensiunile se concentrează pe Grecia, unde cele mai mari două partide din Grecia nu au reuşit să obţină majoritatea în alegerile de duminică, iar încercările acestora de formare a unui guvern de coaliţie nu sunt aşteptate să reuşească, ridicând semne de întrebare privind capacitatea ţării de a evita falimentul şi ieşirea din zona euro.

Totodată, în Franţa, preşedintele ales, Francois Hollande, a promovat rezolvarea crizei prin concentrarea pe creştere economică, ceea ce ar putea provoca tensiuni cu Germania, susţinătoarea austerităţii fiscale.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă cu 0,21 bani mai redus, de 4,4032 lei/euro. În sesiunea precedentă, rata de schimb s-a plasat la 4,4053 lei/euro.

Faţă de dolar, moneda naţională a continuat să se deprecieze, cursul urcând cu 0,29 bani, la 3,3850 lei/dolar, şi a atins astfel un nou maxim începând cu 18 ianuarie. La data menţionată, referinţa s-a situat la 3,3892 lei/dolar.

Pentru francul elveţian, paritatea oficială a scăzut nesemnificativ, de la 3,6673 lei/franc la 3,6667 lei/franc.

Băncile comerciale au practicat marţ dobânzi de 3,92 – 4,42% pe an pentru plasamentele pe termen de o zi, uşor sub cele de luni, de 3,95% – 4,45%. Totodată, au scăzut dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, de la 4,01% – 4,51% la 3,97 – 4,47%.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...