Contribuţia Petrom la profitul EBIT al OMV creşte cu 46% în primul trimestru, la 413 mil euro

Profitul EBIT (înainte de dobânzi şi taxe) al OMV a crescut cu 12% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 912 milioane de euro, contribuţia Petrom la rezultatul grupului austriac avansând cu 46%, la 413 milioane de euro.
Economica.net - mie, 09 mai 2012, 07:05
Contribuţia Petrom la profitul EBIT al OMV creşte cu 46% în primul trimestru, la 413 mil euro

În primul trimestru al anului trecut, OMV a avut un profit EBIT de 813 milioane de euro, iar Petrom a contribuit cu 282 milioane de euro.

Vânzările grupului au crescut cu 28% în primul trimestru, de la 8 miliarde de euro anul trecut, la 10,37 miliarde de euro, potrivit raportului financiar al grupului austriac.

„Anul 2012 a început foarte favorabil pentru OMV. Pe 22 februarie am putut anunţa o posibilă descoperire semnificativă de gaze naturale la mare adâncime în largul ţărmului românesc al Mării Neagre. Acesta este un exemplu bun despre cum ne îndeplinim strategia prin concentrarea pe ţinte de explorare mai mari, cu impact mai ridicat. În Libia, producţia a revenit rapid la aproximativ 85% din nivelul anterior crizei, iar aceste volume au contribuit pozitiv la rezultatul operaţional pentru primul trimestru. Preţurile mai ridicate la petrol şi iarna foarte rece în Europa Centrală au susţinut rezultatele operaţiunilor de explorare şi producţie, respectiv gaze şi electricitate. Pe partea de rafinare şi distribuţie, marjele s-au aflat sub presiune, situaţie care este aşteptată să persiste în restul anului”, a spus directorul general al OMV, Gerhard Roiss.

Profitul net atribuibil acţionarilor OMV a avansat cu 22% în perioada analizată, de la 370 milioane de euro la 452 milioane de euro.

Câştigul OMV înainte de dobânzi şi taxe, excluzând elementele excepţionale şi efectele de inventar din rafinării (clean CCS EBIT) şi de la compania Petrol Ofisi, a crescut cu 9% în primul trimestru, de la 732 milioane de euro la 800 milioane de euro, în timp ce contribuţia Petrom a avansat cu 34%, de la 283 milioane de euro la 379 milioane de euro.

OMV Petrom (SNP) a înregistrat în perioada ianuarie – martie un profit trimestrial record, de 1,38 miliarde lei (381 milioane euro), în creştere cu 65% faţă de acelaşi interval din anul precedent, şi vânzări în urcare cu 21%, la 6 miliarde lei (1,3 miliarde euro).

Pentru 2012, OMV se aşteaptă ca preţul petrolului Brent să se menţină peste 100 de dolari pe baril, în timp ce spread-ul dintre ţiţeiul Brent şi cel Ural ar urma să rămână redus.

Pe piaţa europeană a gazelor naturale, climatul privind marjele este aşteptat să rămână dificil. Marjele de rafinare, chiar dacă există aşteptări să se îmbunătăţească pe parcursul anului comparativ cu primul trimestru, se vor menţine sub presiune, exacerbată de preţurile încă ridicate ale petrolului.

OMV estimează că situaţia afacerii de petrochimie se va îmbunătăţi uşor. Volumele de distribuţie, precum şi marjele, vor rămâne sub presiune, din cauza cotaţiilor ridicate la petrol.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...