Florin Georgescu: Ajustarea economică a fost greşită, ineficientă

Ajustarea economică s-a realizat după o ideologie greşită, de centru dreapta, ineficientă, însă economia actuală se află într-o stare de echilibru, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, într-o emisiune televizată.
Economica.net - mie, 09 mai 2012, 19:41
Florin Georgescu: Ajustarea economică a fost greşită, ineficientă

„Ajustarea economică s-a făcut după o ideologie de centru dreapta. După părerea mea şi a USL-ului, greşit. În perioada când au luat puţin de la puţini şi mult de la cei mulţi, iar când s-a făcut ajustarea de la cei care nu au beneficiat, a crescut polarizarea socială. A ajuns indicatorul respectiv la 38% faţă de media UE, care este de 31%. Acum tot suntem peste media UE. Ajustarea a fost ineficientă şi a creat nemulţumiri sociale”, a spus Florin Georgescu.

Actualul ministru al Finanţelor Publice a precizat că ajustarea a avut loc în momentul reducerii fluxurilor de capital străin, după o creştere economică nesănătoasă.

„După o creştere economică nesănătoasă, de câţiva ani buni, bazată pe consum şi construcţii, finanţate pe împrumuturi, o creştere pe datorie, când nu au mai venit fluxurile de capital, a trebuit să ne ajustăm. Acum economia este în zona de echilibru. Dacă vreţi o metaforă, la nivel macro, trăim bine, la nivel micro, respectiv individual, trăim mai rău”, a adăugat Georgescu.

De asemenea, oficialul MFP a spus că România este un stat debitor, în care producţia este mai mică decât consumul.

„După ce tragem linie la finalul anului, când funcţionăm liber pe piaţă, import – export, ne aflăm în situaţia unui stat debitor. Populaţia consumă, guvernul cheltuieşte şi economia privată investeşte. Aceste elemente sunt mai mari decât producţia naţională. Trebuie să ne împrumutăm ca să aducem importuri. Producţia este mai mică decât consumul, diferenţa fiind de 100% – producţie, 114% – consum. Acum consumăm cu 2 – 3 procente peste ce producem. Că nu mai sunt surse de finanţare”, a spus Georgescu.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...