Profitul net al UniCredit Ţiriac a scăzut la 24 milioane lei, deşi câştigul operaţional a crescut

UniCredit Ţiriac a obţinut în primul trimestru un profit net de 24,1 milioane lei (5,6 milioane euro), în scădere cu 26,6% faţă de intervalul similar de anul trecut, deşi câştigul operaţional brut a urcat cu 8%, a anunţat joi banca.
Economica.net - J, 10 mai 2012, 15:09
Profitul net al UniCredit Ţiriac a scăzut la 24 milioane lei, deşi câştigul operaţional a crescut

Profitul operational brut a crescut cu 8%, pe fondul avansului cu 7,4% al veniturilor şi cu 7% în cazul cheltuielilor operaţionale. Raportul între costuri şi venituri s-a menţinut la 51%. Nivelul veniturilor a crescut datorită creşterii cotei de piaţă atât în cazul portofoliului de credite, cât şi pe segmentul atragerii de depozite, precum şi datorită creşterii câştigurilor din operaţiunile de trezorerie.

Activele băncii erau de 22,3 miliarde lei (5,1 miliarde euro) la finalul lui martie 2012, în creştere cu 17,5% faţă de finele primului trimestru de anul trecut, dar în scadere cu 2,5% faţă de inceputul anului curent.

Valoarea creditelor din bilanţ a urcat cu 22,1% faţă de martie 2011, respectiv cu 2% faţă de sfârşitul anului trecut, până la 16,2 miliarde lei (18,9 miliarde lei incluzând creditele externalizate).

Depozitele clienţilor au ajuns la 11,1 miliarde lei, în creştere cu 28% faţă de finalul primului trimestru al anului trecut.
„Rezultatele băncii în primele trei luni ale anului au înregistrat o evoluţie bună, în ciuda încetinirii activităţii economice în România. Un rol hotărâtor în acest sens l-a avut calitatea portofoliului de clienţi existenţi şi finanţarea nevoilor unor noi clienţi prin valorificarea poziţiei financiare solide pe care UniCredit o are în calitate de bancă locală şi de instituţie financiară internaţională de importanţă sistemică. De asemenea, a crescut accentul pus pe creditarea în lei şi sperăm că aceasta tendinţă de normalizare a pieţei bancare va continua”, a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Ţiriac Bank.

Rata solvabilităţii s-a plasat la 11,1% la finalul lunii martie 2012, peste nivelul reglementat.
Cheltuielile cu provizioanele au urcat cu 21,5% faţă de primele trei luni din 2011, dar s-au menţinut la acelaşi nivel comparativ cu ultimele două trimestre ale anului trecut.

„Vom continua să finanţăm economia românească într-un ritm prudent, dar superior celui al pieţei bancare, în concordanţă cu nivelul cererii de credite. În acelaşi timp, ne vom concentra pe îmbunătăţirea calităţii indicatorilor de risc. Vizăm, de asemenea, o creştere stabilă a depozitelor clienţilor şi o poziţie confortabilă a lichidităţii.Oportunităţile pentru creşterea veniturilor vor fi limitate şi în acest an, din cauza volatilităţii pieţelor şi redresării lente a economiei, însă vom continua să identificăm soluţii optime de finanţare şi gestionare a banilor pentru clienţii noştri”, a completat Răsvan Radu.

Te-ar mai putea interesa și
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Luna aprilie aduce publicului din nordul și vestul țării bucuria întâlnirii în premieră cu muzica albastră a doi artiști speciali: Maxim Belciug, chitaristul Încântărilor, și Gabriel......
eToro achiziționează Zengo pentru a-și extinde capacitățile în domeniul criptoactivelor cu custodie proprie
eToro achiziționează Zengo pentru a-și extinde capacitățile în domeniul criptoactivelor cu custodie proprie
Platforma de tranzacționare și investiții eToro anunță că a încheiat un acord pentru achiziționarea Zengo, unul dintre ...
România a obținut avizul formal din partea OCDE pentru Agricultură (COAG)
România a obținut avizul formal din partea OCDE pentru Agricultură (COAG)
Avizul formal obţinut în cadrul Comitetului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru Agricultură ...
Ministerul Finanțelor a alocat banii pentru tratamente balneare pe 2026. Câte persoane vor putea beneficia și cât e suma totală
Ministerul Finanțelor a alocat banii pentru tratamente balneare pe 2026. Câte persoane vor putea beneficia și cât e suma ...
Ministerul Finanțelor a avizat peste 410 milioane de lei pentru bilete de tratament balnear. Vor beneficia de facilități ...