5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 14.05.2012

Este România mai bine protejată în ceea ce priveşte cursul valutar faţă de octombrie 2008? Suntem sau nu în recesiune? Citeşte pe larg revista presei din 14 mai 2012
Economica.net - lun, 14 mai 2012, 05:15
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 14.05.2012

ZF: Este România mai bine protejată în ceea ce priveşte cursul valutar faţă de octombrie 2008? Ce asemănări şi deosebiri sunt cu situaţia de atunci? Deprecierea din ultima săptămână a leului faţă de euro a adus în memorie ultimul episod când românii au avut mari emoţii privind cursul de schimb, în octombrie 2008. Sub şocul falimentului Lehman Brothers, băncile şi fondurile de investiţii străine au pre­sat atunci asupra cursului leu euro pentru că au ieşit de pe pieţele emergente pentru a-şi reface lichidităţile. Companiile şi populaţia sunt mai expuse la creditele în euro decât în 2008.

Capital: Promisiunile noului guvern, desfiinţate de FMI. Reîntregirea completă a salariilor bugetarilor în 2012, reducerea TVA la alimente, majorarea salariului minim pe economie, creşterea pensiilor sau amânarea privatizării CFR Marfă. Miniştrii noului Guvern le-au promis fără ezitare. FMI le-a respins la fel de rapid. Reprezentanţii FMI ştiu ce înseamnă un an electoral. Cea mai recentă misiune a instituţiei a făcut deja mai multe concesii noului guvern, trecând cu vederea neîndeplinirea câtorva obiective din acordul de împrumut şi acceptând o majorare a deficitului bugetar pentru a permite, anul acesta, câteva măsuri sociale. Pentru alte promisiuni ale noii puteri a trebuit să spună însă „Mergeţi prea departe! Nu se poate!“

ZF: Creşterea PIB intră din nou în malaxorul ajustărilor. Mâine aflăm dacă a revenit recesiunea. Comisia Europeană a diminuat vineri prognoza de creş­tere economică pentru România de la 1,6% la 1,4% pentru 2012, aceasta fiind a treia ajustare în circa jumătate de an. FMI şi Guvernul anticipează un avans al PIB de 1,5% pentru acest an. Ajustarea prognozei Comisiei se înscrie în trendul conturat de la începutul acestui an de reducere a estimărilor privind creşterea economică având în vedere contextul extern tensionat şi încetinirea comerţului extern. Prognozele privind creşterea economică a României au fost ajustate sub 1,5%, chiar înainte de fi anunţate datele pe primul trimestru.

Gândul: Apple ar negocia preluarea producătorului TV Loewe. Apple ar negocia preluarea producătorului şi distribuitorului german de televizoare, componente audio şi sisteme integrate de divertisment Loewe AG, decizia urmând să fie comunicată la sfârşitul săptămânii, scrie portalul Apple Insider, citând o sursă care a dorit să rămână anonimă. Apple i-ar fi făcut producătorului german o ofertă pe care acesta nu a acceptat-o până acum. Cu toate acestea, conducerea companiei „a fost sfătuită de propriul consilierul financiar să accepte oferta. O decizie finală în acest sens va fi anunţată intern înainte de 18 mai 2012”, a comentat sursa AI.

România liberă: Jocuri periculoase ale cursului euro/leu. Moneda europeană nu mai poate avansa prea mult faţă de leu. Creşterea euro peste 4,45-4,5  lei ar pune în pericol inflaţia de 3% ţintită de BNR, obligând banca centrală să intervină decisiv în piaţă. O eventuală devalorizare masivă a leului în lunile următoare nu va crea dificultăţi doar celor care au credite în valută, ci şi întregii economii. Devalorizarea leului este deocamdată un balon de oxigen pentru exportatori şi aceasta în condiţiile în care persistă certitudini asupra performaneţelor economiei în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau actualizarea efectivă a Strategiei de Implementare a Proiectului SMR, ci doar......
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...