Adrian Vasilescu: În ţara asta, prea puţini oameni muncesc

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu, a declarat, marţi, că actuala situaţie de recesiune în economie este efectul faptului că în România se munceşte puţin.
Economica.net - mar, 15 mai 2012, 08:21
Adrian Vasilescu: În ţara asta, prea puţini oameni muncesc

„Ceea ce s-a întâmplat arată cum merge PIB-ul. În ţara asta, prea puţini oameni muncesc. Avem cel mai mic număr de salariaţi, la mia de locuitori, care muncesc, din toată Uniunea Europeană. Munca nu dă roadele pe care le aşteptăm cu toţii. Până când munca nu se va schimba, până când munca nu se va regenera, ne vom plimba prin cifre din acestea de 0,1 – 0,2”, a spus Vasilescu, la Realitatea TV, explicând cauzele scăderii PIB, pentru două trimestre consecutiv.

Adrian Vasilescu a subliniat că este nicio legătură între cursul de schimb şi ceea ce s-a întâmplat cu PIB-ul, ci aceasta are legătură cu ceea ce se întâmplă în lumea largă în economie.

„La sfârşitul anului, când s-a tras linie, a ieşit o creştere de 2,5 la sută, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeanpă. În comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat, vedem, pe dinamică, la sfârşitul trimestrului unu, minus 0,1, care cu minus 0,2, la finalul trimestrului precedent, înseamnă recesiune, dar este o recesiune statistică, spun eu. Şi anume, trimestrul unu din acest an, pe care îl comparăm cu trimestrul unu din anul trecut, vedem creşteri cu plus 0,3 pe serie brută şi plus 0,8 pe serie ajustată, care arată că, în comparaţie cu anul trecut, PIB-ul a crescut”, a explicat consilierul guvernatorului BNR.

Vasilescu a reafirmat că „leul se dovedeşte mai rezistent decât monedele din ţările vecine” şi a respins o conexiune între creşterile de preţuri şi inflaţia prognozată pentru septembrie, când este previzionat un puseu inflaţionist.

„De trei ori spun apăsat, Nu. Guvernatorul BNR a spus clar că vom fi în faţa unui paradox. Vom vedea creşteri de inflaţie, fără creşteri de preţuri. Va fi un efect statistic care va duce inflaţia în sus”, a spus consilierul guvernatorului Mugur Isărescu.

Potrivit datelor estimate, anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică, Produsul Intern Brut al României în trimestrul I din 2012 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,1% comparativ cu trimestrul IV din 2011 (date ajustate sezonier). În aceste condiţii, ţara a intrat în recesiune tehnică întrucât a consemnat două trimestre consecutiv de scădere a Produsului Intern Brut.

Faţă de trimestrul corespunzător din anul 2011, PIB a înregistrat o creştere cu 0,3% pe seria brută şi cu 0,8% pe seria ajustată sezonier.

Prognoza interimară de primăvară publicată de Comisia Naţională de Prognoză arată că România va încheia anul 2012 cu o creştere a economiei de 1,7%, Produsul Intern Brut fiind estimat la 609,6 miliarde de lei.

Potrivit şefului misiunii Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey Franks, economia românească va înregistra un avans de 1,5% în acest an, în scădere faţă de ultimele previziuni ale instituţiei care indicau o creştere a Produsului Intern Brut de 1,8% în 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...