România are cel mai scăzut potenţial de creştere din anul 2000 încoace

Concluzia studiului se bazează pe analiza Potenţialului PIB, indicatorul macroeconomic care arată care este ritmul de evoluţie al economiei pe termen mediu şi lung, în conformitate cu capacitatea acesteia de creştere.

„Rezultatele studiului meu au ajuns la un potenţial PIB de puţin peste 1%. Există metode de analiză care dau rezultate mai încurajatoare, altele mai puţin“, explică Andrei Rădulescu diferenţa faţă de prognozele cunoscute.

Altfel spus, deşi prognozele vorbesc despre o creştere economică de 1,5% sau poate chiar de mai mult, capacitatea de creştere a economiei este mult mai mică de numai 1%.

„Se preferă să se spună, acoperitor, că anul acesta economia ar putea creşte cu mai puţin de 2%, luând în seamă mai multe metode. Eu am folosit doar metoda Hodrick-Prescott“, explică analistul.

Studiul relevă faptul deloc îmbucurător că echilibrul dintre potenţialul realist de creştere şi creşterea însăşi s-a înregistrat în ultima parte a anului 2010 şi în 2011. Cel puţin asta arată graficul de la pagina 5 a studiului ataşat acestui articol.  

Studiul arată marea diferenţă dintre potenţialul de creştere şi creşterea forţată din 2008.

„În ulimele câteva zeci de ani, diferenţele cele mai mari dintre potenţialul PIB şi creşterea înregistrată, în economiile dezvoltate, au fost de +/-4%. În 2008 România a înregistrat o creştere cu 4% mai mare decât potenţialul, atât datorită intrărilor mari de investiţii străine, dar şi cheltuielilor bugetare foarte mari din acel an electoral“, spune Andrei Rădulescu.

De altfel, şi în anul electoral 2004, nu numai în 2008, diferenţa dintre potenţial şi realitate a fost la fel de mare (v. graficul 3.4, pagina 6 din studiu).

„Categoric, cu cât diferenţa dintre potenţial şi creştere estzemai mare, cu atât mai tare economia va fi lovuită de recesiune. Este ceea ce s-a întţmplat după 2008, când economia era puternic supraîncălzită, urmând un an de recesiune profundă“, explică analistul de la SSIF Broker.

Cea mai mare diferenţă dintre capacitatea de creştere a economiei pe termen mediu şi lung (potenţialul PIB) şi creşterea unui an, de 8%, a fost înregistrată în penultimul an al unui mandat parlamentar întreg al României democratizate, 1995. Nici în perioada comunistă nu a fost forţată atât de mult economia.

Un 4% a mai fost înregistrat şi în 1983, unul dintre cei mai agresivi ani de reducere a datoriilor, politica decisă de Ceauşescu după întreruperea relaţiilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

„Revenirea Potenţialului PIB reclamă un ritm de creştere care pare imposibil, având în vedere consolidarea fiscală (măsurile de austeritate, de fapt, n.r.) necesară în următorii ani“, remarcă analistul de la SSIF Broker Cluj Napoca. Andrei Răsulescu relevă deficitul bugetar structural mare. Deficitul structural este creat mai ales de cheltuielile neproductive, altele decât investiţiile.

Totuşi, creşterea Potenţialului PIB, adică a capacităţii de creştere a economiei, ar putea fi stimulată de „relansarea investiţiilor mai ales în sectoarele cu valoarea adăugată mare, în cercetare şi dezvoltare şi prin reformele structurale, mai ales pe piaţa muncii şi în companiile de stat. Toate aceste se dovedesc a fi dificile din cauza percepţiei despre riscul investiţiilor în România şi a dezechilibrelor structurale“, conchide Andrei Rădulescu.

Potenţialul PIB este rezultatul a trei factori: investiţiile, capacitatea (calitativă  şi cantitivă) a forţei de muncă şi „factorul total de productivitate, care include atât productivitatea capitalului, cât şi pe cea a muncii“.

De aceea studiul scoate în evidenţă, implicit, şi marile erori de politică economică din 1980 încoace, inlcusiv aşa numitele strategii „pro-ciclice“, bazate pe cheltuieli bugetare mari pe finalul cilcului economic de creştere.

Un ciclu de creştere economică durează 8 – 10 ani şi este întotdeauna urmat de o perioadă de recesiune, indiferent care este cauza care o declanşează. Ultima recesiune a fost determinată de acumularea de credite neperformante la nivelul întregului sistem financiar global şi de mari datorii guvernamentale.

Criza s-a manifestat mai întâi prin celebrul faliment al băncii Lehman Brothers din SUA şi continuă să se „exprime“ prin ameninţarea cu falimentul Greciei, Portugaliei, Spaniei şi Italiei.

„Să ai o strategie anti-ciclică înseamnă, de fapt să, păstrezi bani albi pentru zile negre, ştiind bine că de obicei mai devreme decât mai târziu, va surveni recesiunea“, spune Andrei Rădulescu.