UE îşi închide porţile pentru o lungă perioadă, după aderarea Croaţiei în 2013

După aderarea în 2013 a Croaţiei, Uniunea Europeană îşi va închide porţile pentru o lungă perioadă, a declarat marţi preşedintele Senatului polonez Bogdan Borusewicz în oraşul croat Split, unde s-a desfăşurat conferinţa 'Dezvoltarea regională şi fonduri UE - experienţa poloneză', transmite Polskie Radio.
Economica.net - mie, 16 mai 2012, 07:28
UE îşi închide porţile pentru o lungă perioadă, după aderarea Croaţiei în 2013

‘Croaţia va adera la Uniunea Europeană în ultimul moment’ după care va urma o pauză lungă în extinderea UE, ca urmare a conjuncturii economice actuale nefavorabile, a explicat oficialul polonez, subliniind că Polonia sprijină în mod activ aderarea de noi state din sud-estul Europei la UE, scrie Agerpres.

La rândul său, vicepremierul croat Branko Grcic a declarat că deja în a doua jumătate a anului viitor Croaţia aşteaptă să primească pentru dezvoltare 450 milioane de euro din fondurile UE, iar în 2014 – 1,08 miliarde de euro. ‘Este vorba de fonduri imense şi ţara trebuie să se pregătească pentru absorbţia lor’, a spus el.

În acest context, ministrul polonez al dezvoltării regionale, dna Elzbieta Bienkowska, a îndemnat guvernul croat să cheltuiască fondurile europene cu eficienţă maximă, dând Grecia ca exemplu de ţară ce a gestionat iraţional şi incorect banii europeni.

De mai multe luni, în faţa UE se află problema Serbiei, care încearcă de o perioadă lungă de timp să adere la blocul comunitar. La începutul lunii martie a.c., statele UE au decis să acorde Serbiei statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, printr-un consens privitor la chestiunea respectivă după ce înainte România blocase luarea unei decizii în acest sens din cauza unor probleme legate de minoritatea română de pe teritoriul Serbiei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...