JP Morgan, dată în judecată de acționari pentru pierderile de 2 miliarde dolari

Acţionari ai JP Morgan Chase au dat banca în judecată, prin intermediul a două procese separate, acuzând instituţia financiară şi conducerea acesteia de asumarea unor riscuri excesive care au dus la pierderi de cel puţin 2 miliarde de dolari, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 16 mai 2012, 16:18
JP Morgan, dată în judecată de acționari pentru pierderile de 2 miliarde dolari

Un purtător de cuvânt al JP Morgan a refuzat să comenteze procesele deschise la un tribunal din Manhattan, la câteva zile după ce directorul general Jamie Dimon a anunţat că „o strategie greşită de hedging” a provocat o pierdere masivă luna trecută.

„Ceea ce nu spune compania este că acele pierderi au fost rezultatul unei schimbări marcante a modelului de riscuri acceptabile, nedezvăluită investitorilor, şi a unei schimbări similare a unei divizii, dintr-una cunoscută pentru plasamentele conservatoare într-o firmă cu tranzacţii riscante pe termen scurt”, se arată într-una din plângeri.
Această plângere a fost înaintată de James Baker, acţionar din California, în numele JP Morgan Chase, împotriva directorului general Dimon, a directorului financiar Douglas Braunstein şi a celorlalţi membri ai consiliului de administraţie.

A doua plângere a fost depusă de compania de servicii financiare Saratoga Advantage Trust, în numele unor deţinători de acţiuni comune ale JP Morgan, şi susţine că Dimon şi Braunstein au făcut declaraţii false, înşelătoare şi omisiuni, la o conferinţă cu investitorii din luna aprilie.

Dimon a declarat săptămâna trecută că banca a făcut greşeli „flagrante”, iar pierderile de aproximativ 2 miliarde de dolari din tranzacţiile cu instrumente derivate au fost auto-provocate.

JPMorgan ia în calcul recuperarea bonusurilor de la mai mulţi foşti şi actuali directori executivi şi angajaţi, inclusiv de la fostul director de investiţii Ina Drew, a cărei divizie a dezvăluit joi pierderea de 2 miliarde dolari.

Drew, care lucrează de 30 de ani la JPMorgan, a primit pentru anul trecut un pachet total de compensaţii financiare de 14 milioane de dolari, din care 7,1 milioane de dolari în acţiuni, 4,7 milioane bonus în cash şi 750.000 dolari salariu de bază. Ea şi-a anunţat luni demisia.

Surse citate în presa internaţională au afirmat în ultimele zile că JPMorgan aşteaptă demisiile a trei directori executivi şi ar putea concedia toţi angajaţii biroului londonez responsabil pentru pierderea pe tranzacţii cu derivate financiare.

Departamentul de Justiţie şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA au început o investigaţie penală împotriva JP Morgan Chase, după pierderile de 2 miliarde de dolari înregistrate de bancă în operaţiunile de trading, potrivit unei surse apropiate situaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 3 Mircești - Pașcani din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, construită de grupul UMB. Imaginile surprind în mare parte lucrări de......
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru persoane au căzut, sâmbătă, într-o prăpastie din masivul Bucegi, la faţa locului fiind aşteptate să intervină ...
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 ...
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în ...
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a ...