ArcelorMittal Galaţi: Vizita lui Mittal a vizat o analiză obişnuită a activităţii

Vizita preşedintelui ArcelorMittal, Lakshmi N. Mittal, la combinatul ArcelorMittal Galaţi a vizat "o analiză obişnuită a activităţii", acesta inspectând joi principalele echipamente de producţie şi discutând cu manageri locali şi cu muncitori, a anunţat vineri compania.
Economica.net - vin, 18 mai 2012, 07:37
ArcelorMittal Galaţi: Vizita lui Mittal a vizat o analiză obişnuită a activităţii

Mittal a apreciat „dinamica bună a rezultatelor” în domeniile securitate şi sănătate în muncă şi calitate, dar şi progresele obţinute la furnalul 5, după modernizarea completă a acestuia, se arată într-un comunicat al companiei.

Totodată, Mittal a declarat că are încredere că echipa din România va depăşi dificultăţile actuale generate de situaţia pieţei.

Miliardarul indian Lakshmi Mittal este preşedintele, CEO-ul şi proprietarul grupului ArcelorMittal.

„Nu se cunosc motivele pentru care domnul Mittal face această vizită. Există însă informaţii care arată că vizita acestuia ar putea avea legătură cu situaţia legată de energie şi de starea unităţii de la Galaţi”, a declarat, joi liderul sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal Galaţi, Gheorghe Tiber.

Oferta ArcelorMittal Galaţi, unul dintre cei mai mari consumatori de energie din România, de achiziţie a electricităţii prin bursa de profil OPCOM a fost anulată, în martie, întrucât combinatul nu a primit nicio ofertă de vânzare. Compania viza cumpărarea unei cantităţi de energie de 3,15 milioane MWh (aproximativ 5% din consumul naţional), pentru o perioadă de doi ani.

Conducerea companiei a anunţat ulterior că nu a lansat o nouă ofertă pentru achiziţionarea de energie pe OPCOM pentru că nu au existat semnale că această operaţiune ar avea succes şi că unitatea din Galaţi se află în continuare într-o situaţie dificilă, fiind nevoită să cumpere energie de pe Piaţa pentru Ziua Următoare, ceea ce îi afectează sustenabilitatea.

Anterior lansării lciitaţiei pe OPCOM, ArcelorMittal Galaţi contactase Nuclearelectrica pentru a cumpăra energie la preţ redus, însă compania de stat a transmis că nu dispune de suficientă electricitate pentru acoperirea cererii combinatului.

În ultimii doi ani combinatul siderurgic a cumpărat energie prin OPCOM. Contractul încheiat în 2010 cu Hidroelectrica a intrat în atenţia Comisiei Europene, pentru că preţul s-a plasat cu mult sub valorile de pe piaţă.

Pe de altă parte, ArcelorMittal Galaţi a anunţat săptămâna trecută că ar putea renunţa la producţia de piese mecanice noi, una dintre principalele activităţi ale Uzinei de Piese de Schimb şi Reparaţii Siderurgice. Peste 350 de muncitori au oprit atunci lucrul şi au cerut explicaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony lansează BRAVIA 6 OLED 4K pe piața din Romania, extinzând astfel gama de televizoare BRAVIA cu o nouă opțiune OLED dedicată consumatorilor. Televizorul este echipat cu tehnologie OLED......
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Populaţia României îşi continuă declinul demografic ce durează deja de peste 34 de ani. Populaţia rezidentă a României ...
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, deținută ...
Revoluția aplicațiilor financiare și de divertisment. Cum s-a schimbat comportamentul de consum pe mobil
Revoluția aplicațiilor financiare și de divertisment. Cum s-a schimbat comportamentul de consum pe mobil
Telefonul mobil a trecut, într-un timp surprinzător de scurt, de la instrument de comunicare la interfața prin care administrăm ...