Bursele europene, la minimul ultimelor cinci luni

Bursele europene au deschis luni în scădere, la minimul ultimelor cinci luni, după ce au pierdut săptămâna trecută peste 5% din cauza temerilor privind crizele din Grecia şi Spania şi situaţia din sectorul bancar al zonei euro, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 21 mai 2012, 08:01
Bursele europene, la minimul ultimelor cinci luni

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,5% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi a atins cel mai redus nivel din decembrie 2011.

Săptămâna trecută, indicele pieţelor europene a pierdut peste 5% din valoare.

Incertitudinile din pieţe sunt centrate pe capacitatea Greciei de a rămâne în zona euro şi de situaţia din sistemul bancar spaniol, care continuă să se lupte cu pierderile masive declanşate în 2008 de spargerea balonului speculativ de pe piaţa imobiliară.

Încrederea investitorilor este clătinată şi de temerile privind încetinirea creşterii economic a Chinei.

Pieţele par să ignore comunicatul transmis sâmbătă de G8 la încheierea summit-ului de la Camp David. Liderii G8 au arătat că principala prioritate economică este susţinerea creşterii şi crearea de noi locuri de muncă. În privinţa crizei din zona euro, şefii de stat sau de guvern prezenţi la summit-ul G8 au sprijinit verbal menţinerea Greciei în uniunea monetară şi au vorbit despre problemele băncilor europene.

Investitorii sunt îngrijoraţi de o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, cu efecte devastatoare asupra sistemului bancar european şi, probabil, asupra economiei globale.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...