Preţurile ţintă ale Fondului Proprietatea sfidează tendinţa pieţei

Preţul ţintă al acţiunilor Fondului Proprietatea, estimat pentru următoarele 12 luni, a crescut cu 2 bani, până la 0,591 lei/titlu, faţă de estimarea de la începutul anului, potrivit raportului emis de casa SSIF Broker Cluj Napoca. Analiştii de la BCR sunt mult mai optimişti: 0,65 /acţiune FP.
Adrian N. Ionescu - lun, 21 mai 2012, 10:19
Preţurile ţintă ale Fondului Proprietatea sfidează tendinţa pieţei

Preţurile ţintă sunt estimări ale analiştilor privind cel mai probabil nivel de preţ al unei acţiuni în următoarele 12 luni de la data publicării.

Preţurile ţintă sunt estimate prin analiza performanţelor companiei respective în comparaţie cu altele similare de pe alte pieţe.

Estimarea BCR a fost emisă în 20 martie, dar Mihai Căruntu, şeful analiştilor de piaţă de capital ai băncii a confirmat valabilitatea preţului azi, pentru ECONOMICA.NET, chiar dacă auspiciile generale ale pieţei au suferit modificări majore între timp.

Potenţialul de creştere al acţiunii Fondului Proprietatea (FP) este de 19,2%, faţă de preţul de astăzi la prânz, de 0,496 lei /acţiune, potrivit estimării analiştilor clujeni şi de la SSIF Broker Cluj Napoca şi de 31 %, conform celei de la BCR.

SSIF Broker recomandă PĂSTRAREA, iar BCR recomandă ACUMULAREA acţiunilor FP. Recomandarea din ultimul caz înseamnă, în terminologia investitorilor la bursă, achiziţii discrete de pachete mici şi foarte mici, fără ca titlului respectiv să i se dea o pondere importantă în portofoliu. Recomandarea nu este foarte îndrăzneaţă şi de aceea, pe termen de 12 luni, are şanse de îndeplinire.

Acumularea este treapta de recomandare premergătoare celei de cumpărare şi ulterioară celei de păstrare.

Cele două echipe de analişti stabiliseră, în ianuarie aceleaşi nivel de preţ ţintă, de 0,51 de lei / acţiune, dar clujenii recomandaseră cumpărarea, iar BCR tot acumularea.

Recomandarea de cumpărare a devenit, însă, depăşită în actualele condiţii generale de piaţă.

Trebuie precizat că, în funcţie de condiţiile generale de piaţă, analiştii de la SSIF Broker Cluj prevăd o variaţie a preţurilor FP între 0,389 şi 0,608 lei /acţiune.

FP a întregistrat pierderi pe primul trimestru şi „având în vedere riscurile macroeconomice Europene (criza datoriilor) şi interne (semnele de ercesiune, lipsa investiţiilor străine, anul electoral), ercomand păstrarea“, scrie analistul Andrei Rădulescu, de la SSIF Broker, în raportul său.

Estimarea BCR depinde de listarea Romgaz şi Hidroelectrica la bursă. Investitorii penalizează acţiunile FP şi cer discount-uri mari faţă de valoarea calculată a portofoilui FP , tocmai pentru că aceste companii sunt nelistate şi nu au un preţ de piaţă, potrivit lui Mihai Căruntu de la BCR.

De asemeni companiile nelistate sunt supuse abuzurilor acţionarului majoritar (statul), cum s-a şi întâmplat anul când Romgaz a donat o parte consistentă din profitul său la bugetrul de stat, problemă încă în litigiu între Guvern şi Fondul Proprietatea.

Te-ar mai putea interesa și
Curieratul, o piaţă care sparge pragul de 9 miliarde de lei – analiză
Curieratul, o piaţă care sparge pragul de 9 miliarde de lei – analiză
Piața de curierat a trecut în premieră de pragul de 9 miliarde de lei în 2025, însă profitul cumulat al firmelor din piață continuă panta descendentă pe care a intrat în 2021, scrie......
Pîslaru: Cel puţin o treime din finanţarea pentru dezvoltarea României, în perioada 2028-2034, trebuie alocată sectorului privat
Pîslaru: Cel puţin o treime din finanţarea pentru dezvoltarea României, în perioada 2028-2034, trebuie alocată sectorului ...
Cel puţin o treime din finanţarea destinată dezvoltării României în perioada de programare europeană 2028-2034 trebuie ...
Hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România – cercetare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC)
Hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România – cercetare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ...
O cercetare la care a colaborat Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) a condus la realizarea primei hărţi ...
Motorola prezintă noul edge 70 max, primul telefon cu asistentul Qira AI și baterie de 7.100 mAh
Motorola prezintă noul edge 70 max, primul telefon cu asistentul Qira AI și baterie de 7.100 mAh
Motorola anunță noul telefon motorola edge 70 max, creat pentru a ține pasul cu utilizatorii care se joacă, urmăresc ...